Confederația Concordia: Criza trebuie să se termine. Presiunea pe cursul valutar, inflația, posibile sincope în implementarea PNRR ar putea deraia România din procesul de dezvoltare

de DP     HotNews.ro
Marţi, 14 septembrie 2021, 14:48 Actualitate | Esenţial


Steven van Groningen, presedintele Confederației Patronale Concordia
Foto: Raiffeisen Bank
Membrii Confederației Patronale Concordia își exprimă speranța că momentul de criză politică pe care îl traversează România se va încheia cât mai repede, se arată într-un comunicat al Confederației patronale transmis marți. Așteptările cetățenilor, pe care și mediul de afaceri le împărtășește deopotrivă, sunt ca reprezentanții lor în Parlamentul și Guvernul României să pună în plan secund problemele de partid cât și agendele politice imediate atunci când mize sociale și economice cu impact major asupra vieților tuturor reclamă unitate și colaborare. Am făcut cu toții eforturi pentru a depăși obstacolele ridicate de pandemie și, în ciuda dificultăților, am reușit împreună să revenim repede la creștere economică. Este un moment de construcție, nu de dezbinare. Prelungirea crizei politice ar putea însemna pași mari înapoi, care să ne greveze viitorul. Presiunea pe cursul valutar, inflația, punerea în pericol a țintei de reducere a deficitului, posibile sincope în implementarea PNRR sau absorbția de fonduri europene ar putea deraia România din procesul de dezvoltare în care se află.

Mai mult, transformarea digitală și tranziția la economia verde, ca și alte reforme structurale încă necesare, vor fi greu de dus la capăt într-un climat de instabilitate și fără o viziune comună de dezvoltare națională.

Stabilitatea și predictibilitatea sunt elementele cheie ale deciziilor de investiții, iar o criză politică prelungită ar putea afecta chiar și proiectele aflate în curs de implementare. O astfel de criză vine doar să adauge la incertitudinea creată deja de pandemie. Concordia este promotor al dialogului pentru dezvoltare, convinsă că acesta este singurul mod în care se poate ajunge la o soluție care să servească intereselor cetățenilor. De aceea, membrii Concordia fac un apel la toți liderii politici pentru a găsi o cale rapidă de a ajunge în cel mai scurt timp la numitorul comun care să asigure bunăstarea României și a cetățenilor ei, precum și încrederea acestora că interesele lor primordiale, sociale și economice, se află mai presus de mize și calcule politice imediate.

Concordia reprezintă 15 dintre cele mai importante sectoare ale economiei naționale și este partener de dialog social, reprezentativă la nivel național. Cu un total de peste 350.000 de angajați în peste 2000 de firme mari și mici, cu capital străin și autohton, Concordia este singura organizație din România membră în BusinessEurope, Organizația Internațională a Angajatorilor (IOE) și Business at OECD (BIAC).








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1098 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    se aude (Marţi, 14 septembrie 2021, 16:25)

    yyyxxx1981 [utilizator]

    mr Catu?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by