Directorul Arestului Poliţiei Capitalei a dispus verificări după ce o poliţistă a intrat fără drept în sediul instituţiei, unde lucra soţul ei, şi s-a certat cu o altă poliţistă, pe care a jignit-o şi ameninţat-o.

PolitistiFoto: Facebook / Politia Romana

„În dimineaţa zilei de 08.09.2021, directorul Serviciului Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă a declanşat verificări cu privire la o posibilă pătrundere fără drept în sediu, a unei femei, care la data de 2 septembrie ar fi ameninţat şi ar fi adresat cuvinte jignitoare unui agent de poliţie (femeie) din cadrul subunităţii. Din primele date, a rezultat că, în seara de 2 septembrie, în jurul orei 22,30, un agent de poliţie, din cadrul structurii, aflat în serviciu, ar fi introdus în sediu o persoană, pe care a prezentat ca fiind soţia sa. Ulterior, cei doi s-ar fi deplasat la biroul în care îşi exercita atribuţiile de serviciu agentul (femeie) menţionat anterior, iar femeia i-ar fi adresat cuvinte jignitoare. A fost identificată persoana în cauză, tot poliţist, în cadrul altei structuri”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei, citat de Agerpres.

Aspectele constatate au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept.

Conform Poliţiei Capitalei, având în vedere faptul că evenimentul a fost adus la cunoştinţa conducerii Serviciului Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă în după amiaza de 07.09.2021, au fost declanşate şi verificări interne, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsuri legale.