Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în portbagajul unui autoturism, suma de 483.740 lire sterline, bani pe care un cetăţean turc intenţiona să îi scoată din ţară, fără să respecte normele legale, informează marţi IGPF, potrivit Agerpres.

verificari la frontieraFoto: Politia de Frontiera

Potrivit unui comunicat al IGPF, în data de 5 septembrie, la PTF Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, şofer al autoturismului marca BMW, înmatriculat în România, însoţit de un pasager, un cetăţean turc, în vârstă de 57 de ani.

Poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în portbagajul maşinii au fost descoperite mai multe cutii din carton, lipite cu bandă adezivă, în care se aflau mai multe bancnote de lire sterline, în sumă de totală de 483.740 lire sterline.

La cercetări, cetăţeanul turc a declarat că banii îi aparţin, însă nu poate prezenta documente care să ateste acest fapt, respectiv să justifice provenienţa acestora.

Deoarece există suspiciuni cu privire la legalitatea provenienţei şi destinaţia banilor, întreaga sumă de bani a fost ridicată în vederea continuării verificărilor, iar în cauză se derulează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale, se mai arată în comunicatul IGPF.