​Un singur act s-a aflat vineri pe agenda publică a Guvernului: adoptarea prin Ordonanță de urgență a programului național de dezvoltare Anghel Saligny, în valoare de 10 miliarde de euro, care a aruncat în aer Coaliția de Guvernare. În nota de fundamentare la proiectul afișat de Guvernul Cîțu se arată și impactul bugetar: un minus de 26 miliarde de lei credite bugetare, în perioada 2022-2025, pe care Guvernul speră să-l compenseze prin creșterea veniturilor din implementarea 'e-facturare', programul de facturare electronică.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE 16:50 Proiectul a fost aprobat de Guvern

Cîțu, la finalul ședinței de guvern:

  • Colegii din USR, deși sunt plătiți pentru asta, nu au venit la sedință, dar am avut cvorum și am adoptat Programul "Anghel Saligny"
  • Să fie foarte clar: acest program se regăsește în programul de guvernare. Cine spune altceva, minte
  • În câteva săptămâni, avem PNRR, care va aduce în România investiţii de aproape 30 miliarde euro. Doar această coaliţie, din punctul meu de vedere, poate să implementeze acest program de investiţii
  • Întrebat de HotNews.ro despre impactul bugetar negativ de 26 miliarde de lei în perioada 2022-2025, Florin Cîțu a confirmat cifra. Întrebat cum va fi compensat acest impact negativ, în condițiile în care în nota de fundamentare se spune de posibila creștere a veniturilor din e-facturare, Cîțu a spus:

    "Nu..strategia fiscal-bugetară arată foarte clar că ne menținem, incluzând și Anghel Saligny și împrumuturile pe care le luăm din PNRR, pentru că și acelea se pun în deficit și datorie, ne menținem traiectoria de reducere a deficitului bugetar sub 3% în 2024. Ambele și Anghel Saligny și PNRR și impactul financiar au fost discutate, iar traiectoria a fost acceptată de Comisia Europeană cu aceste programe incluse în buget.", a declarat Florin Cîțu.

.................................................

Ședința de Guvern convocată vineri de premierul Cîțu, la care miniștrii USR-PLUS au anunțat că nu vin, solicitându-i acestuia demisia, are un singur act pe ordinea de zi: Ordonanța de urgență pentru adoptarea "Anghel Saligny", un nou program de tipul PNDL care prevede un buget de peste 50 miliarde de lei, în perioada 2021-2028, prin care primarii să facă investiții pentru dezvoltarea comunităților locale.

Proiectul de ordonanță de urgență a fost lansat în dezbatere publică în data de 11 august, și în aceeași zi a avut loc o ședință de Guvern în care acesta a fost dezbătut în primă lectură.

Impactul bugetar negativ: Minus de 26 miliarde de lei în perioada 2022-2025

Spre deosebire de proiectele care au fost anterior în consultare publică, de această dată în nota de fundamentare se precizează și ce impact bugetar este estimat: 26 miliarde de lei în perioada 2022-2025, media următorilor 5 ani după anul curent fiind un minus de 7 miliarde de lei.

Click pentru a deschide

Ministrul interimar al Justiţiei, Lucian Bode, a schimbat-o vineri dimineaţă din funcţie pe şefa Direcţiei de avizare a actelor normative din minister, Raluca Spoeală, decizia având legătură cu faptul că MJ nu a avizat ordonanţa de urgenţă privind Programul "Anghel Saligny", au declarat pentru News.ro surse din minister. Stelian Ion, demis de Florin Cîțu pe motiv că a refuzat să avizeze proiectul, a reacționat spunând că această decizie arată că premierul "folosește aceleași metode abuzive pe care le foloseau odinioară cei pe care atâta i-a criticat public".

Încă de joi seară, de la preluarea mandatului, Bode a anunțat că prima sa urgență va fi avizarea actului normativ privind programul "Anghel Saligny", în valoare de 10 miliarde de euro: "Procedura de avizare a unui act normativ este de natură tehnică și așa trebuie să rămână. Ministerul Justiției trebuie să se pronunțe strict pe legalitatea actelor. Despre oportunitatea unui program guvernamental sau a unei măsuri, deciziile sunt luate atunci când construiești programul de guvernare, când stabilești politicile publice sau direcțiile de acțiune".

Vineri dimineață, Lucian Bode a susținut că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru ca OUG privind programul "Anghel Saligny" să intre în ședința de guvern de la ora 16.00, iar Ministerul Justiției nu a constatat probleme de nelegalitate, așa cum spunea Stelian Ion, ci doar "observații tehnice și chestiuni de procedură".

Reamintim că premierul Florin Cîțu a încercat să adopte miercuri OUG privind PNDL 3 introducând-o pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de guvern, fără avizul Ministerului Justiţiei. Ședința de guvern a fost suspendată și programată apoi pentru ora 19:00, însă miniștrii USR-PLUS au refuzat să participe. La finalul zilei, Cîţu a anunţat revocarea lui Stelian Ion de la Justiţie, spunând că nu va accepta în guvern "miniştri care să se opună dezvoltării României".

Joi, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a lui Stelian Ion din funcția de ministru al Justiției, iar ministrul de Interne, Lucian Bode, a fost numit interimar la Justiție.

USR-PLUS a anunțat joi inițierea unei moțiuni de cenzură și îi cheamă alături pe "toți parlamentarii responsabili și interesați ca această criză politică declanșată de un prim-ministru iresponsabil să dureze cât mai puțin". Reprezentanții USR-PLUS mai spun că moțiunea poate fi evitată doar dacă Florin Cîțu își dă demisia de onoare sau coaliția îi retrage sprijinul politic. Liderul grupului USR-PLUS Ionuț Moșteanu a anunțat că USR-PLUS negociază cu AUR pentru depunerea moțiunii.