Ministrul Lucian Bode, interimar la Justiție, susține că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru ca OUG privind programul "Anghel Saligny", în valoare de 10 miliarde de euro, să intre în ședința de vineri a Guvernului, iar Ministerul Justiției nu a constatat probleme de nelegalitate, așa cum spunea Stelian Ion, ci doar "observații tehnice și chestiuni de procedură".

Lucian Bode, ministru interimar al JustitieiFoto: Ministerul Justitiei
  • "Aseară am văzut proiectul în original, azi intrăm în ședința de guvern cu acest proiect. Avizul dat de Ministerul Justiției este unul pozitiv, cu observații ale direcțiilor de specialitate. (...) Sunt chestiuni de interpretare.
  • Proiectul a plecat la Ministerul Dezvoltării, care este inițiator, aproape în aceeași formă în care fusese pregătit de echipa lui Stelian Ion", a declarat vineri Lucian Bode.

Întrebat despre problemele de nelegalitate invocate de Stelian Ion, Lucian Bode a susținut că este vorba doar despre observații tehnice, chestiuni de procedură.

  • "Observaţiile Direcţiei de Specialitate pe care le-am transmis către Ministerul Dezvoltării sunt aceleaşi. Nu am modificat chestiuni de fundamentare, sunt chestiuni de interpretare. Documentul pregătit de domnul Stelian Ion cu echipa domniei sale a plecat către Ministerul Dezvoltării aproape în aceeaşi formă.
  • Vorbim despre observaţii tehnic stabilite între direcţiile tehnice, chestiuni de procedură, de constituţionalitate. Deci, sunt chestiuni tehnice, nu sunt chestiuni de oportunitate. O să vedeţi că am menţinut documentul pe care echipa domnului Stelian Ion l-a realizat într-o proporţie foarte, foarte mare", a susținut Bode.

El a mai spus că sunt îndeplinite toate condițiile legale ca proiectul să intre azi în ședința de guvern.

  • "Avizul de la Ministerul Transporturilor trebuia să vină în termenul legal, nu a venit. În consecință, se consideră avizare tacită. Nu e nici prima, nici ultima dată toate celelalte avize sunt atașate. Sunt îndeplinite toate condițiile legale ca programul <> să fie dezbătut în ședința de guvern de la ora 16.00", a mai susținut noul ministru interimar al Justiției.

Reamintim că premierul Florin Cîțu a încercat să adopte miercuri OUG privind PNDL 3 introducând-o pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de guvern, fără avizul Ministerului Justiţiei. Ședința de guvern a fost suspendată și programată apoi pentru ora 19:00, însă miniștrii USR-PLUS au refuzat să participe. La finalul zilei, Cîţu a anunţat revocarea lui Stelian Ion de la Justiţie, spunând că nu va accepta în guvern "miniştri care să se opună dezvoltării României".

Joi, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a lui Stelian Ion din funcția de ministru al Justiției, iar ministrul de Interne, Lucian Bode, a fost numit interimar la Justiție.

USR-PLUS a anunțat joi inițierea unei moțiuni de cenzură și îi cheamă alături pe "toți parlamentarii responsabili și interesați ca această criză politică declanșată de un prim-ministru iresponsabil să dureze cât mai puțin". Reprezentanții USR-PLUS mai spun că moțiunea poate fi evitată doar dacă Florin Cîțu își dă demisia de onoare sau coaliția îi retrage sprijinul politic. Liderul grupului USR-PLUS Ionuț Moșteanu a anunțat că USR-PLUS negociază cu AUR pentru depunerea moțiunii.

Ministrul demis de la Justiție spunea că în proiectul de OUG privind programul "Anghel Saligny"au fost identificate "multe probleme" de constituţionalitate şi nelegalitate.

Întrebat de jurnalişti despre ce probleme este vorba, Stelian Ion a răspuns: "Din ce am văzut la prima vedere, din documentaţia prezentată la un moment dat de colegii de la avizare, multe probleme de constituţionalitate, de nelegalitate, chestiuni care ţin de regimul proprietăţii publice, cui se atribuie aceste proiecte, care sunt condiţiile legale. Dincolo de asta, repet, mi se cerea ceva imposibil, să dai aviz pe un document pe care nu îl aveai la minister. Frizează absurdul. (...) Cred că este o miză mai degrabă de competiţie internă în PNL, cred că aceasta este miza reală".

Ce este programul Anghel Saligny: Peste 50 miliarde de lei pentru primării

Programul național de investiții "Anghel Saligny" prevede un buget de peste 50 miliarde de lei, în perioada 2021-2028, prin care primarii să facă investiții pentru dezvoltarea comunităților locale.

Proiectul de ordonanță de urgență a fost lansat în dezbatere publică în data de 11 august, și în aceeași zi a avut loc o ședință de Guvern în care acesta a fost dezbătut în primă lectură.

Motivul declarat al Guvernului Cîțu pentru adoptarea prin Ordonanță de Urgență a acestui program este nevoia de modernizare a comunităților locale prin realizarea de investiții în infrastructura locală, drumuri județene și locale, infrastructura de apă și canalizare, stații de epurare a apei, extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale, etc.

  • "Conform estimărilor facute, la nivel național, 20.000 km drumuri județene și 27.000 km drumuri comunale sunt nemodernizate, fiind estimată o valoare de 50 miliarde lei pentru modernizarea acestor drumuri; 29% din unitățile administrativ-teritoriale sunt fără rețele de apă, iar 57 % din unitățile administrativ-teritoriale sunt fără canalizare, fiind estimată o valoare de 80 miliarde lei pentru realizarea acestor obiective de investiții; 2.226 unitățile administrativ-teritoriale sunt fără rețele de distribuție de gaze naturale, iar pentru acest domeniu fiind depuse cereri în număr de 174 cereri, însumând o valoare de 2.642 milioane lei.", se arată în Nota de fundamentare.

Guvernul Cîțu a motivat urgența și prin faptul că în perspectiva imediată, prin PNDL urmează să fie finalizate obiectivele de investiții din domeniile drumuri si apă și canal, în număr de 3.419 obiective de investiții cu o valoare finanțată de 22.994 milioane lei, dintr-un total de 6.204 cereri depuse, râmânând un număr de 2.785 de cereri nefinanțate, însumând 26.106 milioane lei. În plus, la Compania Națională de Investiții au fost depuse 554 solicitări pentru drumuri județene și drumuri locale, având o valoare de 8.351 milioane lei.

Un alt motiv pentru care Cîțu vrea urgent să treacă acest program controversat este acela că acest proiect trebuie aprobat înainte de rectificarea bugetară pentru a putea fi prevăzute creditele de angajament necesare. Tensiunile din Coaliție privind alocările bugetare au făcut ca rectificarea bugetară să nu fie adoptată nici până la această dată.