În primele opt luni ale acestui an, Parchetul General condus de Gabriela Scutea a reușit să facă, prin cele trei secții operative, 28 de rechizitorii, în timp ce alte peste 860 de dosare au fost clasate. Cel mai vechi dosar de la Parchetul instanței supreme datează din 2012, conform datelor transmise HotNews.ro. Secția parchetelor militare, unde zac dosarele Mineriadei și Revoluției, nu a trimis în judecată nicio cauză, în 2021.

Mineriada 13-15 iunie Bucuresti 21Foto: Arhiva Agerpres

Situația dosarelor de la cele trei secții operative ale Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform datelor transmise de instituție la solicitarea HotNews.ro:

Secţia de urmărire penală şi criminalistică

  • În cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, în perioada 01.01.2021 -24.08.2021, au fost înregistrate 281 de dosare.
  • În aceeași perioadă, 118 dosare au fost soluționate prin netrimitere în judecată și 32 de dosare au fost soluționate prin trimitere în judecată (27 rechizitorii și 5 acorduri de recunoaștere a vinovăției).
  • La data de 24 august 2021 erau în lucru 271 de dosare, cel mai vechi fiind înregistrat în anul 2012.

Citește și:

Secția specială

  • În cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în perioada 01.01.2021 - 23.08.2021, au fost înregistrate 1290 de dosare. În aceeași perioadă, 736 de dosare au fost soluționate prin netrimitere în judecată și 1 dosar a fost soluționat prin trimitere în judecată (rechizitoriu).
  • La data de 23 august 2021 erau în lucru 6465 de dosare dintre care 71 mai vechi de 5 ani. SIIJ a fost înființată în anul 2018.

Citește și:

Secția parchetelor militare

  • În cadrul Secției parchetelor militare, în perioada 01.01.2021 – 26.08.2021, au fost înregistrate 17 dosare penale.
  • În aceeași perioadă au fost dispuse 9 soluții de clasare și nu au fost finalizate dosare cu soluții de trimitere în judecată.
  • La data de 26.08.2021 erau în lucru 26 de dosare cel mai vechi fiind înregistrat în anul 2014, dosar ce privește mineriada din 13-15 iunie 1990.

Dosarele istorice

Reamintim că la Secția Parchetelor Militare se află dosarele Revoluției și Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

În aprilie 2019, Secția Parchetelor Militare a trimis instanței supreme rechizitoriul în dosarul Revoluției, care a fost închis de mai multe ori și redeschis ultima dată în 2016, la presiunea CEDO. Procurorul general de la acea vreme Augustin Lazăr și-a cerut scuze românilor “pentru durata excesivă a duratei anchetei penale - aproape 30 de ani".

În acest dosar, în decembrie 2018 au fost inculpați pentru infracțiuni contra umanității Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus și Emil (Cico) Dumitrescu.

În mai 2021 însă, un judecător de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis restituirea la Secția parchetelor militare a dosarului Revoluţiei. Astfel, ÎCCJ a admis atunci mai multe cereri şi excepţii invocate în dosarul Revoluţiei atât de către părţi civile, cât şi de Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu, fiind excluse mai multe probe ca urmare a constatării neregularităţii rechizitoriului întocmit de procurorii militari. În octombrie 2020, acelaşi judecător hotărâse excluderea mai multor probe din dosar.

Aceeași soartă a avut-o și dosarul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990.

În iunie 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu au fost trimiși în judecată în acest dosar pentru infracţiuni contra umanităţii.

În 10 decembrie 2020 însă, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca dosarul Revoluției să fie restituit Parchetului General – Secția parchetelor generale, pentru refacerea anchetei. Înalta Curte a menținut astfel hotărârea inițială în acest sens, pronunțată în mai 2019, pe motiv de nulitate a rechizitoriului. Astfel, la mai bine de 30 de ani de la evenimentele în care au fost împușcate 4 persoane, iar alte peste 1.000 au fost rănite, dosarul Mineriadei s-a întors la Parchetul General pentru refacerea de la zero a anchetei.

"Pentru injustiția asta nefuncțională aservită ne luptăm de 29 de ani, au rămas urmași, dar acest dosar istoric arată clar că noi cu sânge am câștigat libertatea. Ce rost mai am eu față de societate, când nu am parte de acest proces echitabil? Bataie de joc”, spunea atunci Marin Stoica, care în iunie 1990 a fost bătut cu sălbăticie, până a intrat în comă.

Citește și: