Tânăr evadat din sediul Poliției Urziceni pe geamul de la baie, găsit după trei zile / Peste 100 de polițiști mobilizați pentru a-l căuta
Un tânăr de 18 ani evadat pe geamul toaletei din sediul Poliției Urziceni a fost prins vineri după-amiază, după trei zile de căutări, fiind implicate peste 100 de forțe de ordine. Băiatul este acuzat de numeroase furturi și conducere fără permis.
Tânărul, care este din județul Iași, a fugit din sediul Poliției Urziceni în 24 august, fiind prins vineri în localitatea Alexeni din județul Ialomița.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Andreea Loghin, în acțiunea de căutare au fost implicate peste 100 de forţe de ordine. De asemenea, zona a fost survolată de un elicopter.
În 24 august, Ştefan Petronel Boancă fusese dus la audieri alături de un alt tânăr, fiind în arest preventiv pentru furt calificat şi conducere fără permis. Din Ialomiţa, furase un autoturism de 15.000 de euro, în timp ce la Buzău a spart mai multe sedii de firme, locuinţe, dar şi un autoturism cu care a pornit la drum, până la Iaşi, deşi nu are carnet de conducere. La Iaşi, tânărul a provocat un accident rutier, fugind la acel moment de la locul faptei.
Acelaşi tânăr de 18 ani mai are la activ şi alte numeroase infracţiuni de furt, dar şi de spargere a unor locuinţe ori societăţi. De asemenea, el a mai evadat din arest la domiciliu, măsură pe care magistraţii o dispuseseră în trecut pentru alte infracţiuni.
