Un român căutat de FBI pentru fraudă pe internet, spălare de bani, falsificare de pașapoarte și pentru care autoritățile americane promiteau o recompensă de 750 de mii de dolari pentru informații care putea duce la capturarea sa a fost prins de polițiștii Secției 2 din București.

Dumitru Daniel Bosogioiu Foto: FBI

„La data de 25.08.2021, în baza unei informații, polițiști din cadrul Secției 2 au depistat o persoană pe numele căreia este emis un mandat de arestare provizorie de către autoritățile judiciare FBI – SUA. În jurul orei 12:30 cei doi polițiști l-au depistat pe bărbatul de 40 de ani”, arată comunicatul Poliției.

Pe numele bărbatului Dumitru Daniel Bosogioiu era emis un mandat federal de arestare din 2012, acesta fiind cercetat de autoritățile americane pentru săvârșirea infracțiunilor de asocierea in vederea săvârșirii de înșelăciuni prin mijloace electronice, spălare de bani, falsificare de pașapoarte și trafic cu mărci de servicii contrafăcute”.

Ce spune FBI-ul:

”Dumitru Daniel Bosogioiu este căutat pentru presupusa participare la o escrocherie sofisticată de fraudă pe internet. În cadrul acestei escrocherii, grupul de infractori aflați în România și în alte părți din Europa, au postat anunțuri pe site-uri de licitaţie de pe Internet pentru vânzarea de produse. Aceste anunţuri conţineau imaginile şi descrierile unor vehicule şi altor obiecte de vânzare, fără ca, de fapt, aceste vehicule şi obiecte să existe în realitate. Pretinzând a fi vânzători, infractorii negociau prin e-mail cu cumpărători neavizaţi din Statele Unite ale Americii. Aşa-zişii “vânzători” trimiteau apoi victimelor facturi false ce păreau a proveni de la servicii legitime de plată pe Internet, cu instrucţiuni pentru depunerea plăţilor în conturi bancare deţinute de alţi asociaţi care locuiau în Statele Unite ale Americii. Aceşti infractori au deschis conturi bancare în Statele Unite ale Americii sub identităţi false, folosind paşapoarte false create în Europa de către alţi infractori. Când victimele virau banii în contul indicat în facturile frauduloase, infractorul căruia îi aparţinea acel cont era înştiinţat, retrăgea sumele depuse de cumpărător şi, pe baza unor instrucţiuni primite prin e-mail, transfera sumele unui alt infractor”, arată anunțul FBI.