Ordonanța de urgență prin care se interzice oficial punerea pe piață a unor produse din platic de unică folosință a fost adoptată miercuri de guvern, fiind transpusă astfel, cu aproape două luni întârziere față de termenul limită, directiva auropeană antiplastic. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, spune că nu poate fi estimată cantitatea de produse din plastic care vor fi scoase de pe piață, menționând că stocurile vor fi epuizate treptat, iar aceste produse vor fi înlocuite cu cele din materiale biodegradabile. El a subliniat că magazinele își pot epuiza stocurile, dar nu mai pot pune pe piață cantități noi. Pe lista prooduselor care vor dispărea se află: bețișoare pentru urechi, tacâmuri, farfurii, paie pentru băuturi sau filtre din plastic pentru tutun.

Tacâmuri de plasticFoto: David Cabrera Navarro | Dreamstime.com

"Directiva privind plasticul de unică folosintă a fost transpusă în legislatie printr-o Ordonanță care introduce și în România obligațiile pentru reducerea plasticului din natură. Majoritatea deșeurilor din apele maritime provin din plastic de unică folosință", a spus ministrul Mediului, la finalul ședinței de guvern.

El a precizat că urmează să fie făcute normele de aplicare, cu reguli pentru producători: "Este practic cruciada pornită de Uniunea Europeană împotriva produselor din plastic".

Ministrul Mediului a mai spus că productia de plastic va fi permisă în continuare, dar doar dacă acele produse vor fi puse pe piață în afara Uniunii Europene.

Întrebat ce vor face magazinele care mai au pe stoc astfel de produse, ministrul Mediului a spus că acestea își pot epuiza stocurile, dar nu mai pot pune pe piață cantități noi, ci trebuie să le înlocuiască treptat cu produse biodegradabile.

Lista produselor din plastic interzise

De la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, se interzice introducerea pe piață a următoarelor produse din plastic de unică folosință și a următoarelor produse fabricate din materiale plastice oxodegradabile:

  • Bețișoare pentru urechi
  • Tacâmuri - furculițe, cuțite, linguri, bețișoare chinezești
  • Farfurii
  • Paie pentru băuturi
  • Agitatoare pentru băuturi
  • Bețe care se atașează baloanelor sau care sprijină baloane, cu excepția baloanelor de uz industrial sau pentru alte utilizări și aplicații profesionale, care nu sunt distribuite consumatorilor, inclusiv mecanismele acestor bețe
  • Recipiente pentru alimente, fabricate din polistiren expandat, cum ar fi cutiile cu sau fără capac, utilizate pentru a conține produse alimentare care: (a) sunt destinate consumului imediat, fie pe loc, fie la pachet; (b) sunt de regulă consumate din recipient; (c) sunt gata de consum fără a necesita o pregătire suplimentară precum gătirea, fierberea sau încălzirea, inclusiv recipiente pentru alimente utilizate pentru meniuri de tip fast food sau alte meniuri gata pentru consum imediat, cu excepția recipientelor pentru băuturi, a farfuriilor, a pachetelor și foliilor din material flexibil care conțin produsele alimentare
  • Recipiente pentru băuturi fabricate din polistiren expandat, inclusiv dopurile și capacele acestora
  • Pahare pentru băuturi fabricate din polistiren expandat, inclusiv capacele acestora.

Fac excepție următoarele produse din plastic care sunt folosite în domeniul medical: bețișoarele de urechi, agitatoarele pentru băuturi, paiele din plastic de unică folosință; bețișoarele din plastic de unică folosință utilizate de un prestator de servicii medico-legale sau în scopuri științifice (diagnostic, educațional sau în cercetare).

Reducere progresivă a cantităților pentru pahare și cutii de plastic

Potrivit ordonanței de urgență de pe ordinea de zi a guvenului, pentru anumite produse din plastic de unică folosință operatorii economici care le introduc pe piața națională sunt obligați să reducă progresiv cantitățile astfel: 5% pentru anul 2023, 10% pentru anul 2024, 15% pentru anul 2025 și 20% pentru anul 2026, raportat la anul 2022.

Lista produselor vizate de reducere:

  • Pahare pentru băuturi, inclusiv capacele acestora
  • Recipiente pentru alimente, cum ar fi cutiile cu sau fără capac, utilizate pentru a conține produse alimentare care: a) sunt destinate consumului imediat, fie pe loc, fie la pachet; b) sunt de regulă consumate din recipient; c) sunt gata de consum fără a necesita o pregătire suplimentară precum gătirea, fierberea sau încălzirea, inclusiv recipiente pentru alimente utilizate pentru meniuri de tip fast food sau alte meniuri gata pentru consum imediat, cu excepția recipientelor pentru băuturi, a farfuriilor, a pachetelor și foliilor din material flexibil care conțin produsele alimentare.

De asemenea, potrivit actului normativ începând cu 03 iulie 2024 produsele din plastic de unică folosință ale căror dopuri și capace sunt din plastic pot fi introduse pe piață numai dacă dopurile și capacele rămân atașate de recipiente în timpul etapei de utilizare preconizată a produselor.

Aceste produse sunt recipientele pentru băuturi cu o capacitate de până la trei litri, și anume recipientele utilizate pentru a conține lichide, cum ar fi sticlele pentru băuturi, inclusiv dopurile și capacele acestora și ambalajele de băuturi compozite inclusiv dopurile și capacele acestora.

Nu intră în această categorie recipientele din sticlă sau metal cu dopuri și capace din plastic sau recipientele pentru băuturi destinate și utilizate pentru alimentele destinate unor scopuri medicale speciale.

Ce va scrie pe ambalajul tampoanelor sau servețelelor umede

La data intrării în vigoare a ordonanței ordonanțe anumite produs din plastic de unică folosință introduse pe piață, trebuie să poarte un marcaj clar, lizibil și care nu se poate șterge, plasat pe ambalajul acestuia sau direct pe produs, care informează consumatorii cu privire la opțiunile de gestionare a deșeurilor pentru produs sau mijloacele de eliminare a deșeurilor care trebuie să fie evitate pentru produsul respectiv. De asemenea trebuie să se precizeze prezența materialelor plastice în componența produsului și impactul negativ asupra mediului rezultat din aruncarea produsului sau din alte mijloace necorespunzătoare de eliminare a produsului.

Produsele care intră în această categorie:

  • Absorbante, tampoane igienice și aplicatoare de tampoane
  • Șervețele umede, și anume șervețele preumezite de îngrijire personală și de uz casnic
  • Produse din tutun cu filtre și filtre comercializate pentru a fi utilizate în combinație cu produse din tutun
  • Pahare pentru băuturi

Directiva europeană (2019/904 ) privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului a intrat în vigoare din data de 3 iulie 2021. Actul normativ trebuia transpus în legislaţia ţărilor UE până la această dată.

CONSULTĂ AICI TEXTUL INTEGRAL AL ORDONANȚEI

CONSULTĂ AICI NOTA DE FUNDAMENTARE

---

Sursă foto: Dreamstime.com