Comunitatea Declic a trimis Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care se întrunește miercuri, peste 22.000 de semnături ale unor cetățeni care cer ca statul român să elibereze vize pentru afganii care au colaborat cu România și cu NATO în cei aproape 20 de ani de prezență militară în Afganistan, precum și pentru familiile acestora și pentru alte categorii vulnerabile.

Evacuare din AfganistanFoto: Profimedia Images

Într-o săptămână, petiţia iniţiată de Declic și intitulată "Nu lăsa Guvernul României să-și trădeze aliații afgani" a adunat peste 22.300 de semnături şi a fost înaintată către CSAT şi Ministerul de Externe.

"România este datoare să îi protejeze pe traducătorii, jurnaliştii, reprezentanţii ONG-urilor şi pe toate categoriile vulnerabile din Afganistan. De asemenea, România trebuie să acorde vize pentru cetăţenii afgani expuşi violenţei talibanilor: activişti şi activiste pentru drepturile omului, jurnalişti, magistraţi, profesori şi profesoare, studenţi”, spun inițiatorii petiției.

De asemenea, ei cer autorităților din România să trimită aeronave pentru evacuarea din Afganistan a civililor care încearcă disperați să plece.

Argumente:

  • "Trupele NATO s-au retras după 20 de ani din Afganistan. În doar câteva zile, talibanii au preluat puterea și au planuri să reinstaureze regimul tiran de acum 20 de ani.
  • România a fost parte a intervenției militare din această țară și a colaborat aproape 20 de ani cu afganii care au luptat împotriva talibanilor. Acești oameni trebuie acum salvați de la moarte și au nevoie de condiții decente pentru a își reface viața.
  • Alte state europene, dar și Noua Zeelandă, Canada și SUA au început deja procedura de eliberare a vizelor pentru foștii colaboratori ai NATO.
  • Ambasadorul Marii Britanii s-a dus personal în aeroportul din Kabul ca să elibereze vize pentru afgani. Colaboratorii statelor NATO, jurnaliștii, reprezentanții organizațiilor neguvernamentale sunt puși în pericol de talibanii care au preluat puterea. Este posibil ca talibanii să reintroducă pedepsele cu moartea prin decapitare sau lapidare și să nu mai permită femeilor să învețe, să lucreze sau să iasă singure pe stradă".