Peste 9 luni de la incendiul de la spitalul din Piatra Neamț, 15 morți și niciun rezultat al anchetei Parchetului: "Probatoriul este complex"

de I.H.     HotNews.ro
Miercuri, 25 august 2021, 11:21 Actualitate | Esenţial


Incendiu la Spitalul din Piatra Neamt
Foto: Exploziv TV Neamț
La mai bine de nouă luni de la incendiul care a mistuit Secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț și în urma căruia și-au pierdut viața 15 oameni, ancheta Parchetului General nu are niciun rezultat, fiind încă "în curs administrarea unui probatoriu complex", conform răspunsului transmis HotNews.ro de către Parchet.

Iniţial, dosarul in rem a fost deschis de procurorii de la Parchetul Tribunalului Neamţ, iar la scurt timp ancheta a fost preluată de Parchetul General.

La solicitarea HotNews.ro, Parchetul General a transmis, miercuri, că "dosarul penal privind incendiul de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, în care se efectuează urmărire penală in rem pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă este în lucru la Secția se urmărire penală și criminalistică, fiind în curs administrarea unui probatoriu complex".

Ancheta este condusă de procurorul Marius Iacob, cel care s-a ocupat în trecut de cercetările în cazul Colectiv sau incendiul de la Maternitatea Giuleşti. "Este o echipă complexă de cercetare, pentru că vrem să stabilim cu exactitate ceea ce s-a întâmplat, să stabilim toate detaliile care sunt foarte importante în economia cazului. Cercetarea la faţa locului ar putea dura mai multe zile, ar putea dura şi două zile. Vom intra echipaţi corespunzător şi vom lua toate măsurile de prevenţie, pentru a elimina riscurile în aceste cercetări", spunea procurorul Iacob în 15 noiembrie, când încă se făcea cercetarea la fața locului.


Filmul incendiului



În 14 noiembrie 2020, un incendiu puternic a cuprins Secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț, unde erau internați în stare gravă pacienți cu COVID-19. Ei fuseseră mutați de la etajul 3 la etajul 2 al unității medicale cu doar câteva ore înainte de izbucnirea focului.

Prefectul George Lazăr acuza atunci că secția ATI a Spitalului Județean fusese mutată "fără niciun aviz”, fiind ”un fel de hei-rup al celor de la spital”, fiind lucrări în regie proprie pentru mări capacitatea.

De altfel, Direcția de Sănătate Publică a transmis apoi că, pentru mărirea capacității secției ATI pentru pacienții cu COVID-19 au fost modificate circuitele funcționale de la etajul 2 prin construirea unui perete. Acolo urmau să fie tratați pacienții cu coronavirus, în două saloane de câte 8 paturi. Până la acel moment, pacienții cu COVID erau tratați la etajul 3. Pentru aceste modificări, unitatea sanitară nu a solicitat avizul Direcției de Sănătate Publică Neamț. "Reconfigurarea secției ATI și mutarea pacienților covid pozitivi, de la etajul 3 la etajul 2, a fost realizată fără aviz, în ziua de 14 noiembrie 2020", spunea DSP.

În urma incendiului violent, au murit 10 pacienți - şapte bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 67 şi 86 ani.

Alți 6 pacienți dintr-un salon alăturat au fost răniți și transferați la Spitalul Modular de la Lețcani (Iași). Din cei 6 oameni, unul singur a supraviețuit - un bărbat în vârstă de 74 de ani, externat după trei săptămâni de spitalizare la Iași.

În incendiu a fost grav rănit și medicul Cătălin Denciu, care a intrat într-unul din saloanele cuprinse de flăcări, încercând să salveze pacienții. Echipamentul i-a luat foc și a suferit arsuri extrem de grave, pe 70-75% din suprafața corpului. Doctorul a fost transferat mai întâi la Spitalul Floreasca din București, iar de acolo la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles. Cătălin Denciu era medicul ATI de gardă în acea sâmbătă seară, când a izbucnit incendiul.

Acum, la mai bine de 9 luni de la incendiu, starea medicului Cătălin Denciu este într-un progres constant, dar lent, aşa cum este normal în cazul marilor arşi, a declarat vineri, pentru News.ro, soţia sa.

Medicul nu poate beneficia, însă, de concediu medical pe toată durata recuperării, din cauza unor lacune legislative, soţia sa precizând pentru News.ro că problema prezentată este pentru toţi marii arşi şi că ea şi soţul său au înţeles că este un viciu de sistem, dar care poate fi remediat.

După cazul medicului Cătălin Denciu, Ministerul Sănătăţii şi CNAS au anunţat vineri măsuri pentru ca pacienţii cu arsuri grave să beneficieze de concedii medicale pe toată perioada de tratament, inclusiv pentru perioada de recuperare. De asemenea, conform MS, indemnizaţia brută lunară pentru incapacitate temporară de muncă determinată de arsurile grave, inclusiv pentru perioada de recuperare, va fi de 100% din baza de calcul stabilită conform legii.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2778 vizualizari

  • +18 (18 voturi)    
    Mda (Miercuri, 25 august 2021, 11:30)

    Tony_K [utilizator]

    Incompetenta e putin spus.
    • +2 (2 voturi)    
      Când vinovații sunt în funcții mari. (Miercuri, 25 august 2021, 17:44)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Tony_K

      Este greu de stabilit vinovăția și dată o decizie.
  • +17 (21 voturi)    
    ! (Miercuri, 25 august 2021, 11:34)

    tudorr [utilizator]

    Justitia de kkt din Rromania! Criminalul iliescu e liber dupa 31 de ani si voi vreti in 9 luni sa termine bugetarii o ancheta? :)))
    • +2 (8 voturi)    
      Avem presedinte si ministri corupti (Miercuri, 25 august 2021, 13:59)

      jackalphonse [utilizator] i-a raspuns lui tudorr

      ...de peste 31 de ani, nu doar Iliescu.
  • +16 (16 voturi)    
    lol (Miercuri, 25 august 2021, 11:46)

    Soljenitin [utilizator]

    Pe cat pariu ca nu se va misca absolut nimic si ca dosarul va fi ingropat?
    • +2 (2 voturi)    
      In buna lor tradiție procurorii și judecătorii (Miercuri, 25 august 2021, 18:15)

      Rescator [utilizator] i-a raspuns lui Soljenitin

      vor plimba așa-zisul *probatoriul complex* vreo
      20-30 de ani,după care,vor da cu mândrie un NUP,
      pentru că fapta nu există.În timpul ăsta se vor bucura
      de cele mai mari salarii din România(date pentru
      a fi feriți de tentațiile corupției !!!???) și vor ieși fericiți
      la pensie ca ăla de la Suceava cu 78.600 lei lunar.
      Sloganul lor este:*noi ne facem că muncim,leafa
      curge vioaie*.Dreptatea,dă-o naibii,ce e aia!?
  • +17 (17 voturi)    
    Eu zic sa uitam si de asta (Miercuri, 25 august 2021, 11:52)

    UnAltVasile [utilizator]

    Tara asta e prea complexa pentru orice. Nu poti sa faci nimic de complexa ce e. Si sa respiri e complex pe aici.
    Ca sa-ti faci treaba pentru care esti platit bine e si mai complex.
  • +9 (13 voturi)    
    Parchetul inca are Oameni de Suflet ai P$D (Miercuri, 25 august 2021, 11:58)

    un domn [utilizator]

    Altfel NU imi explic formularea de Raspuns, “probatoriu complex”.
    • -6 (8 voturi)    
      eroare (Miercuri, 25 august 2021, 12:10)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      acolo e vorba de interese pedeliste
      • +6 (8 voturi)    
        la Piatra Neamt este vorba de Arsene (Miercuri, 25 august 2021, 13:36)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui srpc

        locotenentul lui Dragnea. El, NUMAI EL stia ce s a Intamplat la Spitalul Judetean Piatra Neamt

        as vrea sa ste rog sa NU uite asta !
    • +9 (9 voturi)    
      Plin (Miercuri, 25 august 2021, 12:19)

      Soljenitin [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Gem parchetele de pesedisti. Vor drepturi, vor banet sa-i invarta cu lopata, dar nu le plac obligatiile.
      In urma cu vreun an sau doi discutam cu un magistrat dintr-un parchet chestiunea pensiilor lor speciale iar replica a fost dezarmanta: "Dar ce, sa traiesc dintr-o pensie de 5000 de lei?!"
      Aroganta, autosuficienta si nesimtirea ii caracterizeaza. Or fi si exceptii, nu zic nu, insa marea majoritate este compusa din incompetenti lenesi pusi pe capatuiala.
  • +6 (6 voturi)    
    pana si viata (Miercuri, 25 august 2021, 12:06)

    ..13 [utilizator]

    este complexa neicushorule...

    este adevarat insa ca asa complexa cum e viata dupa 9 luni se naste un copil, in cele mai multe cazuri...
  • +6 (8 voturi)    
    ... (Miercuri, 25 august 2021, 12:13)

    cartograful [utilizator]

    "Ancheta este condusă de procurorul Marius Iacob, cel care s-a ocupat în trecut de cercetările în cazul Colectiv sau incendiul de la Maternitatea Giuleşti" - bestial, cu rezultate la fel de stralucite probabil. Nu cunosc cat e de capabil domnul procuror dar romanii nu inteleg ca in astfel de cazuri e mult mai importanta EXPERTIZA/ANCHETA TEHNICA si nu ANCHETA PENALA. Pt. ca la fel ca si la Colectiv si Giulesti nu s-a trezit nimeni in diminata aia sa spuna "bai, azi ard niste oameni", n-a existat reaua intentie ci doar un lant de evenimente (umane, tehnice si fortuite) care s-au combinat intr-o catastrofa. Unde putem interveni? Pe partea umana prin educatie si pe partea tehnica prin reglementari. DIn pacate pe romani ii doare in basca de ambele, pe factorul uman "las' ca merge si-asa" iar reglementarile sunt percepute ca "dosar cu sina". Si atunci ramane factorul hazard sa-si faca treaba, adica "sa ne apere D-zeu", c-asa functioneaza lucrurile la noi. Motivatia pt. anchete de tipul asta nu ar trebui sa fie razbunarea sau "justitia" cum ii zic unii pt. ci dorinta de-a nu mai repeta astfel de catastrofe. Ca sa inchei...."acest spatiu functioneaza fara autorizatie de functionare la incendiu" si am zis tot. Sau "e in curs de acreditare", etc.
  • +1 (11 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 25 august 2021, 12:18)

    [anonim]

    • +8 (8 voturi)    
      Cine inventeaza punctajele? (Miercuri, 25 august 2021, 13:38)

      thegreat [utilizator] i-a raspuns lui

      Text de persoana frustrata sau incapabila de procesul gandirii. Vom vota ce vom avea. Eu as vota niste finlandezi sau suedezi, dar daca nu avem! Si daca tot esti asa superior, ia zi, stapanii de sclavi ce voteaza?
  • +7 (7 voturi)    
    Un rezultat preliminar (Miercuri, 25 august 2021, 12:33)

    Aeroporcul [utilizator]

    Este ca unul din pacientii intubati si-ar fi aprins o tigara.
    • +5 (5 voturi)    
      dar fie si daca pornea de la o tigara (Miercuri, 25 august 2021, 14:24)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui Aeroporcul

      la un ditamai incediul la care doar un doctor si o asistenta au avut cu adevarat grija de pacientii prinsi de flacari...

      Imi dau seama ca trebe cu mare atentie cercetat cazul vreo 2-3 ani si poate se mai linistesc putin apele...
  • +9 (9 voturi)    
    se pare ca (Miercuri, 25 august 2021, 12:58)

    zot [utilizator]

    incompetenta, coruptia si minciuna promovata de clasa
    politica si de "cei speciali, cu functii si salarii speciale"
    au contaminat societatea intreaga deoarece
    acestea sunt mai molipsitoare decat coronavirus 19 ,si
    nici nu s-au luat masuri de izolare a "infectatilor".
    solutia nu va veni de la cei contaminati deoarece ei nu
    sufera si nici nu sunt cat de cat capabili sa inteleaga
    suferinta altora, iar "suferinzii" nu reactioneaza organizat
  • +4 (10 voturi)    
    PNL e noul PSD (Miercuri, 25 august 2021, 13:09)

    palilula [utilizator]

    Si de 30 de ani tot sistemul asta corupt se tot rostogoleste si noi ne rostogolim in el. Am ajuns la concluzia ca nu merita sa merg la vot.
  • +3 (9 voturi)    
    Coruptia nu ucide cu baietii nostri la putere (Miercuri, 25 august 2021, 13:58)

    jackalphonse [utilizator]

    ucide numai cand sunt adversari politici la butoane.
    Nu putem iesi la proteste pentru ca este pandemie, dar pride facem.
  • +4 (6 voturi)    
    Nu da bine la servicii (Miercuri, 25 august 2021, 13:58)

    Gicu_Pandalicu [utilizator]

    Pai daca serviciile sunt implicate peste tot...normal ca nu apar si vinovatii, pentru ca cei vinovati chiar daca nu sunt din servicii, stiu ca pot ciripi daca sunt acuzati...
    Si uite asa o mana(procurori) o spala pe alta(vinovatii)...si se perpetueaza la nesfarsit incompenenta dar si clanul serviciilor care tin o tara intreaga intr-o colivie invizibila.
  • +3 (3 voturi)    
    Cred ca ar trebui instituite penalitati (Miercuri, 25 august 2021, 16:32)

    Coco Whistle [utilizator]

    Daca cazul nu se pune pe rol in termen de 6 luni procurorul primeste cazuri de furturi de gaini si salariu corespunzator. Daca si aceste cazuri sint nerezolvate atunci i se ofera posibilitatea sa devina militian la circulatie, daca nici aici nu se adapteaza traficului atunci intervine pensioanarea anticipata neplatita.
  • +3 (3 voturi)    
    Prescripție (Miercuri, 25 august 2021, 17:32)

    Celbland [utilizator]

    Procurorii așteaptă prescripția faptelor. Este cea mai frecventă formă de rezolvare a cazurilor grave de corupție sau criminalitate.

    Justiția din România nu se mai ocupă de pedepsirea infractorilor, ci de “spălarea” lor.
  • +2 (2 voturi)    
    Asta arata competenta userista (Miercuri, 25 august 2021, 23:27)

    salvatore [utilizator]

    ... din sanatate si din justirie.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by