VIDEO Nou incident pe calea ferată - O a doua locomotivă CFR Călători a luat foc luni UPDATE

de Vlad Barza     HotNews.ro
Luni, 23 august 2021, 18:59 Actualitate | Esenţial


Tren al CFR Calatori
Foto: Stefania Gal
​După incendiul de dimineață la o locomotivă lângă Arad, altă locomotivă CFR Călători a fost cuprinsă de flăcări, de data aceasta în județul Cluj. Din locomotiva trenului IR 1833 Iași – Timișoara Nord a început să iasă fum între stațiile Poieni-Ciucea, în jurul orei 17:00 și au intervenit pompierii, spune CFR Călători. Trenul își va relua mersul în condiții de siguranță, cu o întârziere de circa 150 de minute, cu o locomotivă de ajutor trimisă de la Cluj.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, citat de News.ro, în halta Valea Drăganului a luat foc în compartimentul motor al locomotivei Diesel.

În tren se aflau aproximativ 60 de pasageri, fără a fi înregistrate solicitări de asistenţă medicală.

Incendiul a fost localizat, lucrându-se apoi pentru lichidarea acestuia, iar ulterior trenul a fost tras de o altă locomotivă în gara Ciucea.

Anunțul CFR Călători:
  • "Astăzi, 23 august 2021, la locomotiva trenului IR 1833 Iași – Timișoara Nord s-a produs o degajare de fum între stațiile Poieni-Ciucea, în jurul orei 17:00.
  • Locomotiva a fost decuplată de la vagoane, iar mecanicul a acționat prompt cu stingătoarele din dotare. Conform procedurilor CFR Călători aferente unor asemenea situații, a fost avizat serviciul 112, o echipă de intervenție deplasându-se la fața locului.
  • Siguranța și securitatea pasagerilor nu au fost afectate. Trenul își va relua mersul în condiții de siguranță, cu o întârziere de circa 150 de minute, cu o locomotivă de ajutor trimisă de la stația Cluj Napoca. Călătorii trenului IR 1833 vor primi apă în stația Oradea.
  • Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de comisia de cercetare, după sosirea locomotivei în depou".
Este pentru a doua oară în cursul zilei de luni când locomotiva unui tren de călători e afectată de un incendiu. Luni dimineaţă, un incident similar s-a produs la un tren care circula pe ruta Arad - Timişoara.

.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5652 vizualizari

  • -6 (12 voturi)    
    He he... (Luni, 23 august 2021, 19:03)

    Nyk1 [utilizator]

    Cred că mai bine renunțăm de tot la rețeaua feroviară actuală și construim de la 0 o infrastructură de mare viteză. RDSul a făcut la fel pe partea de infrastructură de telecomunicații în anii '00, de aceea avem vitezele la net pe care le avem acum.
    • +7 (9 voturi)    
      Pai ai cumva (Luni, 23 august 2021, 19:16)

      feroviarul123 [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      100 de miliarde de euro in cont? ca de restul ne ocupam noi.
      • +4 (4 voturi)    
        Dacă vă ocupați voi, costă 100 mil.euro/km :) (Luni, 23 august 2021, 21:29)

        Harald [utilizator] i-a raspuns lui feroviarul123

        Totul e de 5 ori mai scump decât ar trebui, cam asta ar fi problema dacă ”vă ocupați voi”. De 30 de ani, exact asta faceți, ”vă ocupați voi”, cu personaje gen Miron Mitrea și Mihai Necolaiciuc.
    • +1 (1 vot)    
      sigur avem nevoie? (Luni, 23 august 2021, 21:51)

      e.o. [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Ne-ar îngropa cu siguranță în datorii și nu și-ar scoate banii deocamdată.

      Ar fi mult mai important să avem o rețea funcțională, la viteze normale (peste 120km/h) și cu servicii ok.
      Așa cum are Austria de exemplu, sau Germania.

      Infrastructura de cale ferată este în modernizare de câțiva ani, și nu doar pe TEN-T. Este lansată și licitația pentru Timișoara-Caransebeș de exemplu.
      • +1 (1 vot)    
        Dacă ceri 1/2 din valoarea zborului Buc. - Cluj (Marţi, 24 august 2021, 18:32)

        Nyk1 [utilizator] i-a raspuns lui e.o.

        Cred că poate fi profitabilă și o linie de mare viteză. Iar avioanele TAROM de pe cursa respectivă le reorientezi pe alte destinații, cum ar fi Sofia sau Chișinău.

        În fond, dacă uzbecii au reușit să construiască așa ceva cu tehnologie spaniolă, de ce noi nu am putea? Mai ales că ne înțelegem bine cu frații latini din Iberia care au cea mai extinsă rețea de mare viteză din Europa.
  • +4 (10 voturi)    
    Tăiați pndl de 10 mld (Luni, 23 august 2021, 19:20)

    muvis [utilizator]

    E cineva la vârful coaliției ăsteia preocupat de investiții la CFR? Sau sunteți mai preocupați să nu aibă succes Drulă, chiar dacă asta înseamnă vreo tragedie pentru cei care lucrează ori călătoresc pe CF?

    Am auzit că economia duduie. Tăiați programul de ne dezvoltare locală și dați banii ăia de ii cere Drulă la transporturi.
  • +4 (6 voturi)    
    o sticla de apa (Luni, 23 august 2021, 19:57)

    disraeli [utilizator]

    pentru vizante. merita!
  • +2 (2 voturi)    
    Nu se mai fac (Luni, 23 august 2021, 20:26)

    Altiro [utilizator]

    revizii si reparatii la timp, deseori aparatele si dizpozitivele de protectie sunt blocate sau shuntate de catre mecanici ca sa nu se opreasca trenul in camp si sa ajunga la destinatie; dar nu intotdeauna au noroc....
  • +3 (3 voturi)    
    sigur (Luni, 23 august 2021, 20:34)

    xox [utilizator]

    CFR=caile furate/fierbinti romane
  • +3 (5 voturi)    
    E cald, e vară, chait caniculă uneori, lucrurile (Luni, 23 august 2021, 21:03)

    FreakaThe-jmirghel [utilizator]

    Niște iresponsabil cu un tupeu nemărginit, la CFR-ălători!
  • +2 (6 voturi)    
    părere (Luni, 23 august 2021, 21:21)

    Arl [utilizator]

    Nu sunt adept al teoriilor conspirației, dar când am citit că directorul CFR ( Vizante, parcă, numit de Drulă) a renunțat la un job la o companie feroviară privată pentru un job la stat, mai prost plătit mi-am pus întrebarea: de ce? In plus, până la apariția primelor incidente, pe Drulă nu-l interesau deloc căile ferate. Urmează un faliment, o privatizare urgentă?
  • -2 (2 voturi)    
    Semn „bun”, (Luni, 23 august 2021, 21:26)

    naftuliv [utilizator]

    urmează să vină locomotivele „democrate”.
  • +1 (1 vot)    
    nu inteleg (Marţi, 24 august 2021, 8:09)

    vizirul [utilizator]

    de ce politicienii romani sunt preocupati numai de autosrazi si drumuri,cel putin la modul declarativ; oare da mai bine la romanul amator de junkuri secondhand pe patru roti cu nivel ridicat de poluare,pe cand caile ferate,in special cele electrificate sunt nepoluante,cu capacitate mare de transport,dar si cu rol strategic.Ar trebui facut un plan de reabilitare a cailor ferate cu viziune pe termen scurt,mediu si eventual lung agreat de toata clasa politica incepand cu terasamentele,locomotvele, vagoanele,electrificarea tronsoanelor cu trafic intens,etc. la care sa colaboreze,in primul rand, profesionistii din domeniu.Ceea ce se intampla pe caile ferate de la noi este rusinos, periculos si pagubos.Rusine, politicienilor!!!!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by