Cetăţenii români care au fost evacuaţi din Afganistan au ajuns sâmbătă, în România, cu aeronava Forţelor Aeriene Române. Pe lângă cei 15 români, la bordul aeronavei Hercules se află și 4 cetățeni bulgari. ”Repatrierea românilor a avut loc în condiții extrem de dificile de securitate, într-un climat în permanentă schimbare, și este cu atât mai important de remarcat efortul autorităților române pentru derularea cu succes a misiunilor”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Operațiunea Armatei de evacuare a cetățenilor români din AfganistanFoto: MApN

UPDATE 13.10 ”Salut revenirea în țară, astăzi, a 15 cetățeni români dintre cei 16 evacuați din Afganistan în aceste zile cu aeronava militară pe care am dispus să o trimitem la începutul acestei săptămâni. Ei se adaugă celorlalți peste 30 de cetățeni români evacuați în zilele precedente cu aeronave ale unor state partenere României, ca urmare a eforturilor depuse cu profesionalism de Celula de criză interinstituțională, activată la data de 13 august de către ministrul Afacerilor Externe”,a transmis președintele Klaus Iohannis.

Repatrierea românilor a avut loc în condiții extrem de dificile de securitate, într-un climat în permanentă schimbare, și este cu atât mai important de remarcat efortul autorităților române pentru derularea cu succes a misiunilor.

Avionul militar care a evacuat 15 români din capitala Afganistanului, Kabul, a aterizat, sâmbătă, la Baza Aeriană 90. Avionul a fost aşteptat de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, reprezentanţi ai Armatei Române, dar şi de ambasadorul Bulgariei, în condiţiile în care la bordul aeronavei de află şi patru cetăţeni bulgari.

---

MAE anunța în cursul dimineții că aeronava Forţelor Aeriene Române care a evacuat, în aceste zile, cetăţeni români şi străini de pe Aeroportul Internaţional din Kabul va ateriza în jurul orei 13:00, la Baza 90 Transport Aerian.

Vineri seară, MAE anunţa că al treilea zbor la Kabul al aeronavei militare de transport româneşti s-a desfăşurat în bune condiţii, astfel că au fost evacuaţi cei 14 cetăţeni români transferaţi în aeroport şi 4 cetăţeni bulgari.

Pe lângă personalul militar al aeronavei s-a aflat la bord şi o echipă consulară mobilă a MAE, pregătită să acorde asistenţă de specialitate.

Ulterior, aeronava militară românească a aterizat la Islamabad şi l-a preluat şi pe cetăţeanul român evacuat în cursul dimineţii de 20 august pentru a fi transportat spre ţară. Primul cetăţean român evacuat în ziua anterioară a decis să plece deja din Islamabad cu un zbor de linie. De la Islamabad, aeronava va face deplasarea spre România.

Conform sursei citate, cel de-al 15-lea cetăţean român care mai dorea evacuarea, angajat al unui program ONU, a informat Celula de criză interinstituţională că nu poate ajunge la aeroport din cauza situaţiei de securitate. Celula de criză interinstituţională va continua să acţioneze pentru a identifica opţiuni de evacuare a acestuia cu aeronave ale unor state partenere, în măsura în care condiţiile de securitate vor permite accesul cetăţeanului român în aeroport.

"După cum a informat anterior, Celula de criză interinstituţională a validat şi contactat un număr de foşti colaboratori ai trupelor române pe perioada desfăşurării misiunii acestora în Afganistan, studenţi bursieri ai statului român cu studii în derulare sau care au fost acceptaţi la studii în România, precum şi jurnalişti afgani, care şi-au manifestat dorinţa de a fi evacuaţi în România. Celula de criză i-a informat cu privire la coordonatele zborului de astăzi, dar, din cauza condiţiilor de securitate extrem de dificile din zona aeroportului internaţional din Kabul, din păcate aceşti cetăţeni afgani nu au reuşit să ajungă în incinta aeroportului. Şi în cazul acestora, Celula de criză interinstituţională va continua să acţioneze pentru a identifica opţiuni de evacuare. În acest scop, Celula de criză interinstituţională evaluează permanent, împreună cu partenerii internaţionali, evoluţia situaţiei din Afganistan", preciza MAE.

Anterior, MAE anunţa că un grup de 14 cetăţeni români a ajuns în incinta aeroportului din Kabul şi urma să fie evacuat, după ce noaptea trecută a fost preluat un alt român şi dus la Islamabad. La acel moment, grupul nu a putut ajunge la aeroport, din cauza situaţiei de securitate din capitala afgană.