Opt angajați de la metrou care au blocat în noaptea de 19 spre 20 aprilie accesul angajaților Primăriei Sector 6 care veniseră să demoleze spațiile comerciale ilegale au fost dați afară, informează Metrorex.

HotNews.roFoto: Hotnews

Astfel, potrivit companiei ”s-a finalizat cercetarea disciplinară prealabilă a celor 8 angajați care, în data de 19/20.05.2021, în intervalul orar 23:10-01:00, au refuzat să părăsească stația de metrou Grozăvești după terminarea programului de circulație a trenurilor cu călători, deși trebuiau să evacueze incinta stației și au împiedicat accesul în interiorul acesteia a reprezentanților ADP sector 6 sosiți pentru dezafectarea unor spații comerciale construite fără aprobări legale.”

În urma finalizării cercetării mai sus menționate, s-a constatat că au fost săvârșite abateri deosebit de grave de la ordinea și disciplina muncii și s-a decis desfacerea disciplinară a contractelor individuale de muncă ale celor implicați și cercetați disciplinar, a mai precizat Metrorex.

Amintim că, în luna aprilie, conducerea Metrorex și primăriile de sector din București au demarat acțiunea de demolare a spațiilor comerciale ridicate ilegal în incinta stațiilor de metrou.