Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit marți la un depozit de materiale plastice din Zona Industrială a municipiului Alba Iulia, iar fumul s-a putut observa de la distanțe mari, inclusiv din centrul orașului. Circulaţia rutieră a fost întreruptă pe DN 1 la ieşirea din Alba Iulia către Teiuş, pentru desfăşurarea intervenţiei de lichidare a incendiului.

incendiu in AlbaFoto: IGSU

UPDATE 18.58 Incendiul a fost stins după patru ore, iar la intervenție au luat parte peste 80 de pompieri din şase judeţe.

"Incendiul este lichidat, iar în aceste momente se lucrează pentru înlăturarea efectelor negative şi stingerea ultimelor focare ascunse rămase. Pentru stingerea incendiului au intervenit peste 80 de pompieri, din 6 judeţe, cu 23 de mijloace tehnice (autospeciale de prima intervenţie şi comandă, autospeciale de stingere cu apă şi spumă, autoplatforma de salvare de la înălţime, autospeciala de descarcerare, autospeciala de cercetare CBRN)", au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, conform Agerpres.

Nu s-au înregistrat victime ca urmare a incendiului produs.

Incendiul s-a manifestat pe amplasamentul unui operator economic în suprafaţă de 11.000 metri pătraţi, pe care erau depozitate aproximativ 3.000 de tone de deşeuri reciclabile (mase plastice, carton etc).

.........................................

Focul a izbucnit la un depozit de PET-uri situat pe strada Alexandru Ioan Cuza din Alba Iulia, în imediata apropiere a unei fabrici de cablaje.

Conform ISU Alba, focul a cuprins o suprafaţă de circa 2.000 de metri pătraţi şi există posibilitatea de propagare la depozitele învecinate, scrie News.ro. Circulaţia rutieră este întreruptă pe DN 1 la ieşirea din municipiul Alba Iulia către Teiuş, pentru desfăşurarea intervenţiei de lichidare a incendiului.

IGSU a transmis că, pe lângă cele trei autospeciale şi autoscara cu care intervin pompierii din Alba Iulia, au fost trimise în sprijin încă şase autospeciale de la inspectoratele din Sibiu, Hunedoara, Bihor, Cluj și Timiş.

Locuitorii din Alba Iulia şi din localităţile învecinate au primit un mesaj RO-Alert prin care li se recomandă să închidă uşile şi ferestrele, să astupe gurile de aerisire şi să oprească funcţionarea instalaţiilor de ventilaţie sau climatizare:

  • "Incendiu major cu degajări mari de fum produs la Depozitul de material plastic în municipiul Alba Iulia strada Al.I.Cuza nr. 28. Lăsaţi libere căile de acces pentru accesul forţelor de intervenţie.
  • Respectaţi recomandările dispuse de autorităţi, inclusiv a celor care presupun evacuarea din zona expusă, restricţii rutiere sau rute ocolitoare.
  • Luaţi măsuri de autoprotecţie. Închideţi uşile şi ferestrele, astupaţi gurile de aerisire şi opriţi funcţionarea instalaţiilor de ventilaţie sau climatizare".

Şeful Gărzii de Mediu - Alba, Dănuţ Hălălai, a afirmat că societatea care deţine depozitul unde se manifestă focul este autorizată din punct de vedere al protecţiei mediului. El a susţinut că nu au fost depăşiri semnificative ale indicatorilor de calitate a aerului, conform Agerpres.