Sute de oameni au participat, duminică, la un marș "de sfințire" în centrul Capitalei, pe traseul pe care cu o zi în urmă s-a desfășurat "Bucharest Pride", manifestația comunității LGBT. Contramanifestația de duminică a fost organiată de Gigi Becali, care s-a lansat în declarații homofobe. Coloana de oameni a fost deschisă de el și de doi călugări care purtau o icoană de mari dimensiuni.

BecaliFoto: Captura

Cu icoane, cruci și aghiasmă, manifestanții au parcurs tot traseul de la Piața Victoriei până la Piața Universității, pe care s-a desfășurat sâmbătă Marșul Diversității, organizat de Asociația Accept și la care au luat parte câteva mii de oameni. Au cântat cântece religioase, au spus rugăciuni și au stropit cu agheasmă.

Coloana de manifestanți a fost deschisă de Gigi Becali și de doi călugări care purtau o icoană de mari dimensiuni.

Becali, derapaj homofob

"Am ales să fac asta pentru că trebuia să o facă cineva. Noi ce obligație avem este să sfințim locul pe unde trec ei (n.r. - participanții la Bucharest Pride) și unde ei murdăresc și lasă lucruri necurate noi trebuie să sfințim ca să nu se întâmple lucruri rele pe aici. Aşa cum a făcut Hristos în ţinutul Gadarenilor, unde a trimis pe demoni în porci şi porcii s-au aruncat în apă, s-au înecat, după care Hristos s-a urcat în barcă ca să sfințească apa, ca să nu lase duhurile necurate să facă rău oamenilor. Asta vreau să facem noi acum", a susținut Gigi Becali.

La un un moment dat, el s-a oprit din declarațiile date jurnaliștilor pentru a cânta cântece religioase.

Finanțatorul FCSB a purtat un dispozitiv medical, spunând că s-a operat la umărul stâng.

CITEȘTE ȘI: Câteva mii de oameni la Bucharest Pride, autorizat pentu 500 de participanți, așa cum prevede legea în contextul COVID