Un snack bar antic va fi deschis în curând pentru vizitatori în Parcul arheologic al oraşului italian îngropat Pompeii, informează duminică dpa citată de Agerpres.

Pompei (Facebook)Foto: Hotnews

Începând de joi, 12 august, vizitatorii vor putea vizita situl din Golful Napoli, la sud de vulcanul Vezuviu, a anunţat Parcul arheologic Pompeii.

La sfârşitul lunii decembrie, experţii au anunţat că au descoperit tejgheaua unui fel de snack bar.

Descoperirea a provocat un mare interes la acea vreme, deoarece snack barul era foarte bine conservat.

O pictură cu galben şi imaginile unui cocoş, de exemplu, sunt încă clar vizibile pe tejghea. La acea vreme, în masa de piatră au fost sculptate găuri, iar cercetătorii presupun că mâncarea era expusă acolo pentru vânzare.

În timpul săpăturilor, muncitorii au găsit, de asemenea, resturi de hrană, precum şi oase umane şi ale unor animale.

La Pompeii, arheologii continuă să descopere lucruri spectaculoase din perioada Antichităţii. Oraşul istoric a fost îngropat în cenuşă, noroi şi lavă în timpul erupţiilor Vezuviului din 79 d. Hr. şi a fost redescoperit în secolul al XVIII-lea. În Italia, situl de excavare de la Pompeii este una din cele mai populare destinaţii turistice.