Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

FOTO VIDEO Două trenuri de pasageri s-au ciocnit în Cehia: Trei oameni au murit, alți peste 40 sunt răniți - UPDATE

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 4 august 2021, 10:49 Actualitate | Esenţial


Accident de tren in Cehia
Foto: Twitter
Trei oameni au murit, 11 au fost răniți grav și alți 31 sunt răniți ușor după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit, transmite miercuri agenția cehă de știri CTK, preluată de Reuters. Accidentul feroviar a avut loc în apropierea orașului Milavce, aflat la 140 kilometri sud-vest de capitala Praga.


UPDATE 14.32 Bilanțul deceselor a urcat la 3, fiind vorba de ambii conductori ai trenurilor și un pasageri, toți cetățeni cehi.

UPDATE 11.19 Patru persoane grav rănite au fost preluate de patru elicoptere trimise la locul accidentului ce a avut loc în jurul orei 09.00 (ora României), potrivit serviciilor de salvare.

Alți 7 oameni au avut nevoie de intervenții chirurgicale, iar 31 au fost răniți ușor.

”(Trenul) Ex 351 a trecut deși semnalul era de stop și s-a ciocnit cu trenul de pasageri, a spus ministrul ceh al transporturilor.

Comandantul departamentului regional de pompieri a spus că încă este căutată o persoană dată dispărută.

Ministrul ceh al transporturilor, Karel Havlicek, a scris pe Twitter că una dintre garniturile implicate este Ex 351, un tren de viteză ce leagă Munchen de Praga.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3010 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by