Un conflict a izbucnit, duminică seară, între un grup de turişti şi salvamari, în staţiunea Eforie Nord, iar cinci persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale. Patru turişti sunt audiaţi de poliţişti. Scandalul ar fi pornit întrucât turiştii ar fi fost nemulţumiţi de modul în care se deplasau salvamarii cu ATV-ul pe plajă, potrivit News.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ulterior, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa a transmis că trei persoane au fost transportate la spital, fiind vorba despre un turist şi de doi salvamari, de 44 şi 46 de ani (cu plagă la cap şi fractură la braţul stâng, umăr dislocat).

ISU Constanţa a intervenit cu două autospeciale SMURD B şi o şenilată.

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean au arătat că au mai fost preluate două victime de către echipajele SAJ: una cu traumatism de membru superior şi cealaltă cu traumatism toracic şi fractură de membru superior), ambele fiind conştiente şi duse la Spitalul Judeţean.

Surse din cadrul anchetei au precizat că scandalul a pornit după ce turiştii ar fi fost nemulţumiţi de modul cum se deplasau salvamarii pe plajă cu ATV-ul. Cei şase turişti implicaţi în scandal sunt din Bucureşti şi au vârste cuprinse între 35 - 40 de ani.