Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Calafat Portuar împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Dolj au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui vapor, cantitatea de 1.980 de tone de deșeuri din materiale plastice și reziduuri metalice contaminate cu substanțe periculoase, dar și cabluri având conținut de ulei, gudron sau alte substanțe toxice.

Deseuri pe barjeFoto: Politia de Frontiera

Toate aceste bunuri nu îndeplineau condițiile legale pentru a fi introduse în țară, potrivit Poliției de frontieră.

Vineri, în jurul orei 15.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat Portuar au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unei nave, sub pavilion România, comandantul echipajului fiind un cetățean român în vârstă de 65 de ani.

În urma controlului s-a constatat faptul că în componența vaporului existau două barje, încărcate cu deșeuri metalice contaminate cu substanțe periculoase, cabluri având conținut de ulei, gudron sau alte substanțe toxice, materiale plastice precum și componente electrice.

Deșeurile, în cantitate totală de 1.977.687 kilograme, erau încărcate din Ungaria și aveau ca destinație o societate din Turcia.

Autoritățile competente nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru deșeurile sus-menționate, întrucât pe timpul efectuării transferului este interzisă amestecarea acestora și totodată pentru faptul că nu au putut face dovada unei gestionări corecte privind sănătatea oamenilor și a mediului, mai transmite Poliția de Frontieră.