Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă serie de coduri galbene și portocalii, atât de caniculă, cât și de vijelii și ploi torențiale, avertizările fiind valabile duminică și luni.

Nori pe cer de varaFoto: Freepik

Cod galben de caniculă pentru luni

Valul de căldură va persista în regiunile sudice și estice, iar indicele temperaturăumezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 37 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Cod portocaliu de caniculă pentru luni

Luni (2 august) în Muntenia, cea mai mare parte a Olteniei și a Dobrogei și în sudul Moldovei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar în sudul Munteniei se vor atinge 41 de grade. În regiunile sudice disconfortul termic se va menține ridicat și în restul săptămânii.

--------------------------

Cod galben de vijelii, descărcări electrice, averse torențiale, grindină de duminică ora 16:00 –până luni ora 10:00

În intervalul menționat, în vestul, centrul și nordul țării, precum și la munte vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25...30 l/mp.

Notă: Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Cod portocaliu de vijelii puternice, grindină, averse torențiale de duminică, ora 16.00, până luni, ora 02.00

În Crișana, Maramureș, local în Banat, Transilvania și nordul Moldovei vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80...100 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. Local vor fi averse torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp.

-----------------------

Cod galben de canicula, duminică

alul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 38 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Cod portocaliu de caniculă, duminică

Duminică (1 august) în Muntenia, Oltenia, Banat, Crișana, sudul Moldovei și sud-vestul Transilvaniei,disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar izolat în Lunca Dunării se vor atinge 41 de grade.

----------------------

În sudul și sud-estul țării valul de căldură va persista la intensitate ridicată și la începutul săptămânii viitoare.