Două persoane au fost rănite miercuri noapte în București după ce o antenă GSM a căzut peste două locuinţe de pe calea Giuleşti, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF), după furtuna puternică care a afectat Capitala. De asemenea, o schelă s-a desprins parţial de pe faţada unei clădiri de pe Bulevardul I.C. Brătianu.

antena GSM cazutaFoto: ISU Bucuresti-Ilfov

Potrivit sursei citate, o antenă GSM de mari dimensiuni a căzut pe două locuinţe de pe calea Giuleşti nr. 309.

Două persoane au fost rănite, a informat ISUBIF, potrivit Agerpres.

Una dintre victime, o femeie de 70 de ani, a fost transportată cu o autospecială SMURD la Spitalul Militar. A doua victimă, o femeie de 90 de ani, a fost transportată la o unitate medicală de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Tot în noaptea de miercuri spre joi, o schelă s-a desprins parţial de pe faţada unei clădiri de pe Bulevardul I.C. Brătianu, traficul rutier fiind restricționat în zonă.

La faţa locului acţionează Detaşamentul Special de Salvatori, precizează ISUBIF.

Reamintim că miercuri seară în București a fost în vigoare un Cod portocaliu de vijelii cu rafale de peste 70 - 75 km/h până la ora 23.30.