Autorităţile din Vrancea au anunţat marţi că cei doi fraţi de 9 şi 10 ani din Soveja, care au plecat de acasă fiind găsiţi într-o casă abandonată din apropierea locuinţei, au fost preluaţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, transmite News.ro. Minorii au povestit că erau bătuţi, torturaţi şi umiliţi de bunica lor care-i avea în grijă, părinţii fiind plecaţi în străinătate.

FratiFoto: pxfuel.com

„Secţia 10 Poliţie Rurală Panciu a sesizat Serviciul de Intervenţie în Regim de Urgenţă, din subordinea D.G.A.S.P.C Vrancea, cu privire la situaţia de risc în care se află doi minori, pe raza localităţii Soveja, jud. Vrancea. Minorii, având vârste de 9 şi 10 ani, au plecat voluntar de la domiciliu în data de 25.07.2021 şi nu au mai revenit, ulterior fiind găsiţi într-o locuinţă abandonată. Aceştia se află în prezent într-un centru din subordinea DGASPC Vrancea, unde beneficiază de servicii sociale de specialitate, fiind totodată incluşi într-un program de evaluare şi consiliere psihologică, urmând a fi mutaţi pe parcursul zilei de astăzi la o familie de asistenţi maternali profesionişti”, a declarat, marţi, Adina Lăscan, purtător de cuvânt al DGASPC Vrancea.

Reprezentanţii DGASPC Vrancea au luat legătura cu tatăl copiilor, care este plecat la muncă în străinătate, şi l-au convins că cel mai bine pentru cei doi fraţi este ca aceştia să fie preluaţi de reprezentanţii statului.

„Tatăl a înţeles că este în interesul minorilor să beneficieze de măsura de protecţie specială până la clarificarea situaţiei şi remedierea eventualelor probleme identificate, exprimându-şi acordul pentru preluarea celor doi copii. În momentul de faţă este în derulare evaluarea iniţială a acestui caz, iar D.G.A.S.P.C. Vrancea va lua toate măsurile legale în interesul superior al minorilor”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al DGASPC Vrancea, Adina Lăscan.

Primăria Soveja: „E grea copilăria lor şi, din nefericire, nici viitorul nu ştim cum va fi”

Minorii au povestit că erau bătuţi, torturaţi şi umiliţi de bunica lor. Povestea este confirmată chiar de către Primăria Soveja, într-o postare pe Facebook.

„O poveste tristă în care nu am fi vrut să fim parte. O poveste care are în spate multe necunoscute, urâte, dramatice, care vor lăsa semne adânci, sechele, în sufletele şi caracterele acestor copii (...) Fugiseră pentru că acasă nu e ”acasă” pentru ei (...) Aceşti doi mici pui de om mai au parte de bătăi, de strânsul degetelor la încheietura uşii, de lovituri cu ce se apucă şi unde se apucă.... E grea copilăria lor şi, din nefericire, nici viitorul nu ştim cum va fi. Sunt copii isteţi, energici, care la cluburile extra şcolare s-au comportat exemplar şi care, în afara „familiei”, au arătat că sunt copii normali”, arată Primăria Soveja.

Doi fraţi, în vârstă de 9 şi 10 ani, din localitatea vrânceană Soveja au plecat de acasă şi nu s-au mai întors, ei fiind găsiţi luni seară într-o gospodărie nelocuită, la câteva sute de metri de casă, de un poliţişt şi un pădurar care cunoşteau bine zona.