Gheorghiţă: E clar că avem o tendinţă de creştere a numărului de cazuri de COVID; sperăm să fie una lentă

de DP     HotNews.ro
Sâmbătă, 24 iulie 2021, 11:12 Actualitate | Esenţial


Valeriu Gheorghita
Foto: Facebook
Dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV, a afirmat sâmbătă, la Cluj, că aproape 90% dintre persoanele diagnosticate cu COVID-19 sunt nevaccinate, iar peste 91% dintre decese sunt la persoane care nu au primit nicio doză de vaccin, scrie Agerpres.

"Ceea ce am observat în ultimele patru săptămâni din cazurile nou diagnosticate, aproape 90% sunt diagnosticate în rândul persoanelor nevaccinate, iar în ceea ce priveşte decesele, peste 91% sunt la persoanele care nu au fost vaccinate cu nicio doză. Tocmai de aceea în momentul acesta este important să ne protejăm mai bine prin vaccinare", a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Este soluţia sigură, soluţia eficientă prin care noi putem să ne controlăm situaţia epidemiologică la nivelul fiecărui judeţ şi la nivel naţional. În condiţiile în care nu vom avea o rată crescută de imunizare în rândul populaţiei, evident că riscăm să avem o creştere importantă a numărului de cazuri, a mai adăugat el.

El a precizat că în România există în continuare un număr mare de persoane care nu au primit nicio doză de vaccin şi îi îndeamnă pe tineri să sprijine populaţia vulnerabilă.

"Avem în continuare un număr mare care încă nu s-a vaccinat. Este momentul ca cei tineri să sprijine populaţia vulnerabilă, să îi aducem la vaccinare, să îi programăm şi să putem în felul acesta să ne protejăm mai bine pentru perioada următoare. Este clar că în România avem o tendinţă la acest moment de creştere a numărului de cazuri. Sperăm ca această creştere să fie una lentă, să nu fie exponenţială şi să putem să ne adaptăm încât să nu existe o presiune crescută asupra sistemului de sănătate", a mai spus preşedintele CNCAV.

Dr. Valeriu Gheorghiţă şi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, au vizitat sâmbătă centrul de vaccinare care funcţionează la Şcoala Gimnazială "Ion Creangă".






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2536 vizualizari

  • +1 (33 voturi)    
    100% din decese sunt persoane cu comorbiditati (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 11:16)

    Gryphus [utilizator]

    ce nu spune acest individ e ca 100% din persoanele decedate sunt peste 60 de ani si toate cu COMORBIDITATI grave.

    adica nu au murit de covid. dar totusi asta nu-l opreste sa se foloseasca politic de moartea lor.
    • -4 (14 voturi)    
      Adevarul (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 16:12)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

      In primul rand, sunt persoane cu comorbiditati. "grave" ai pus de la tine.. ca nu scrie nicaieri daca sunt sau nu grave. Prima miniciuna.

      In al doilea rand, "comorbiditate" inseamna ca aveau si alte boli. Atat. Poti sa duci pe picioare o boala cronica o viata intreaga si sa mori lovit de masina. Faptul ca aveau comorbiditati declarate, nu inseamna ca acelea au cauzat moartea. Deci nu poti sa spui ca nu au murit de covid. A doua minciuna.

      Raport GCS 20 iulie: "3 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități." A treia minciuna.
  • -3 (27 voturi)    
    pLandemie dar sa stim si noi! (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 11:35)

    BernierC [utilizator]

    transpare tot mai evident ca nu vaccinul a aparut ptr a trata un virus, ci ca virusul a aparut ptr ca bizonii sa fie vaccinati in masa...de ce oare se insista atata pe vaccinarea multimilor? intrebarea cheie este CE CONTIN VACCINURILE si care sunt efectele secundare?
    • +4 (12 voturi)    
      evident ca (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 13:35)

      John_Re [utilizator] i-a raspuns lui BernierC

      citez " vaccinul nu a aparut ptr a trata un virus".

      intelepciune romaneasca. lol :))))
      • +1 (11 voturi)    
        hatz, Johnule! (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 18:07)

        BernierC [utilizator] i-a raspuns lui John_Re

        Mai pruna, vajnic exponent al Brave New World, tu crezi ca totul e facut spre binele tau, ca statul si corporatiile vegheaza ca sa bagi ceafa de porc la gratar, sa bei o bere, sa ragai satisfacut, sa te cotzcai cu perechea si sa faci Johnuleti mai mici, care sa implineasca suma de 8 miliarde de homo sapiens stupidus tehnologicus. Doriane, tu esti, bre?
        • +1 (3 voturi)    
          mey pruna (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 19:56)

          John_Re [utilizator] i-a raspuns lui BernierC

          ce sari asa de fund in sus?!

          nu te-a contrazis nimeni.

          :)))
    • +3 (5 voturi)    
      Coronavirusul a fost creat pentru vaccin (Duminică, 25 iulie 2021, 0:47)

      Bandolino [utilizator] i-a raspuns lui BernierC

      Folosind "logica" dvs., ar trebui să spunem următoarele:

      -virusul gripal a fost creat pt. vaccinul anti-gripal.
      -virusul HPV a fost creat pt. vaccinul anti-HPV.
      -cancerul a fost creat pt. oncologi.
      -durerea de dinţi a fost creată pt. dentişti şi producătorii de pastă de dinţi (Big Pasta).
      -încălzirea globului a fost creată pentru Elon Musk, ca să câştige bani din maşini electrice

      Nimic nu e întâmplător pe lumea asta, totul a fost plănuit de "Ei", de elitele mondiale (adica Bilgheiţ, Soros, Rothschild, Rockefeller, grupul Bilderberg, grupul Davos, Big Pharma, OMS, ONU, FMI, neomarxiştii, globaliştii, useriştii, francmasonii, iluminaţii, sataniştii, reptilienii, medicii şi Fauci).

      "Ei" au plănuit totul doar pentru folosul lor, ca să ne mulgă de bani şi să ne controleze.
  • +6 (24 voturi)    
    E momentul (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 12:24)

    Luk [utilizator]

    E momentul sa vaccinati populatia vulnerabila, nu tinerii.
    • +6 (22 voturi)    
      corect (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 13:43)

      c2 [utilizator] i-a raspuns lui Luk

      in loc sa caute sa vaccineze vulnerabilii ei insista ca prostii cu vaccinarea generala

      sunt atat de prosti/mincinosi incat ignora faptul EVIDENT ca un tanar sanatos de 25 ani nu are nici cea mai mica problema cu Covid-ul

      statul/societatea ar putea sa ofere un consult medical gratuit (+ teste) pentru cei vulnerabili care se vaccineaza
    • -6 (8 voturi)    
      E momentul sa speram.. (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 16:30)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Luk

      Atat i-a mai ramas lui Gheorghita.
  • 0 (22 voturi)    
    Vaccinare... (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 12:34)

    Lucris [utilizator]

    Vaccinarea nu are nimic de a face cu sănătatea oamenilor. Trebuie să fii ori speriat de moarte ori să spălat bine de tot pe creier ca să nu observi că totul e o chestiune comercială.
    Teroarea mass media cu privire la ”virusul ucigaș” de care nu se prea mai îmbolnăvește nimeni acum, trebuie tratată ca orice act de terorism. Și condamnat ca atare. Ce te faci, însă, când terorismul media este politică de stat?

    Și dacă te îmbolnăvești, ce pățești? Există tratament, asta e clar. Deci, unde problema?
    Iar instigarea la ură între vaccinați și nevaccinați este faptă penală. Mă întreb de ce mass media permite așa ceva... Oare organele în drept au primit ordin să nu intervină?

    Partea cu ATI ține mai mult de suspendarea tratamentelor pe care cei cu alte afecțiuni le aveau până la infectarea cu COVID și aplicarea la sânge a protocolului COVID, fără a ține seama de afecțiunile deja existente.... Ori, în aceste condiții, evident că orice om intră în colaps.... Cică așa circulă vorba prin oraș... O fi adevărat? Că foc fără fum....
    • +3 (11 voturi)    
      circula vorba ca (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 13:39)

      John_Re [utilizator] i-a raspuns lui Lucris

      daca virusul va ramane vesnic printre noi nu se va mai muri de batranete ci de covid, pe la 50-60 de ani.

      evident ca pentru cine nu se vaccineaza.
    • +2 (4 voturi)    
      "nu se prea mai îmbolnăvește nimeni acum" (Duminică, 25 iulie 2021, 0:57)

      Bandolino [utilizator] i-a raspuns lui Lucris

      Ce scurtă e memoria oamenilor.

      În urmă cu numai 3 luni, în România mureau de covid 170 de oameni ZILNIC.
      Nr. cazurilor în UE a crescut în cursul lunii iulie de la 15.000 la 67.000 cazuri pe zi (350% creştere)
      • -2 (6 voturi)    
        Decese... (Duminică, 25 iulie 2021, 17:40)

        Lucris [utilizator] i-a raspuns lui Bandolino

        Bandolino, nu am deloc memoria scurtă (cel puțin așa cred...).
        Cei 170 de oameni care au murit au fost DECLARAȚI ca morți de covid. Ca toți ceilalți de dinaintea lor. Dar, cinstit vorbind, câți au decedat chiar de covid? Că sunt oameni care chiar mor de covid, e clar, așa e. Dar aceștia sunt sub 0,1% din cazuri. Mai puțin decât gripa clasică (știai că se moare și de gripă?).
        Nu mai lua de bun chiar tot ce zice presa.... Oficialii și ei sunt vânduți en-gros ideii ăsteia de pandemie.
        Apropo, dacă e pandemie, de ce NICIUN STAT
        • 0 (2 voturi)    
          Matale n-ai memorie scurta, da' ... (Luni, 26 iulie 2021, 1:28)

          Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Lucris

          ... nici cine stie ce capacitate de-a pricepe ce se intampla in jurul matale.

          Nu stii nimic, da' crezi ca stii mai mult decat medicii.

          Un medic sta minim zece ani si invata doar medicina, pana sa aibe voie sa trateze oameni fara sa i se uite alt medic peste umar.

          Matale te-ai trezit specialist in medicina si sanatate publica dupa doi ani de epidemie, fara nici un fel de studii.

          Si-nca atat de specialist te-ai trezit, ca stii mai bine decat medicii de pe tot globul.
    • +1 (1 vot)    
      Aiurea (Luni, 26 iulie 2021, 1:25)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Lucris

      Exceptand cazul in care ai ceva ce face vaccinul contraindicat sau inutil (gen esti pe tratament cu imunosupresoare, esti cu alergie cunoscuta la vreunul dintre ingrediente sau alte de gen), singurul lucru care te poate face sa nu faci vaccinul e prostia.
  • -2 (10 voturi)    
    Slava Domnului.... (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 15:00)

    mike123 [utilizator]

    Pica la tanc! Ca nu mai aveau "morti din trecut" de raportat!
  • -3 (9 voturi)    
    Eu sint vaccinat... (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 16:20)

    mike123 [utilizator]

    Si am vaccinat mai departe doua tipe.......
    Cind sa le programez la rapel?
    Ce ma sfatuiesti Gheorghita?
  • +3 (5 voturi)    
    0,04 (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 18:11)

    Luk [utilizator]

    0,04 la nivel national. Nu stiu despre ce vorbeste cadrul militar Gheorghita.
  • -1 (5 voturi)    
    cind eram copil, (Sâmbătă, 24 iulie 2021, 19:58)

    nick1587873340950 [utilizator]

    aveam doua carti uibite. Una "Povesti vinatoresti" iar celalta "Tinerete fara batrinete, si viata fara de moarte", tot pcolectie de povesti. Tu de unde citesti ?
  • 0 (4 voturi)    
    Nici prea lenta, nici prea rapida (Duminică, 25 iulie 2021, 15:16)

    VOX. [utilizator]

    Asteptati sa ne intoarcem din Grecia.
  • 0 (2 voturi)    
    Numarul de reproductie ... (Luni, 26 iulie 2021, 1:35)

    Eu the first [utilizator]

    ... deja se apropie de 1.2. La 1.2, numarul de cazuri zilnice se dubleaza o data la 4 zile, devine de 10 ori mai mare la 14 zile si de 100 de ori mai mare la 26 de zile.

    Adica, avand in vedere ca de cateva zile media pe zi bate la 100, peste nici o luna, daca nu se intampla vreo minune, o sa avem 10000 de cazuri noi pe zi.

    Cine nu-i prost, stie ce inseamna asta: restrictii noi. N-avem unde baga zeci de mii de bolnavi in spitale, asa ca statul nu va avea incotro si va trebui sa impuna masuri care sa duca la reducerea raspandirii bolii.

    Ceea ce-i mai nasol, si ceea ce cretinii nu pricep, e ca iar o sa avem zeci de morti pe zi.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by