Ambasada SUA la București a transmis o primă reacție după ce un elicopter aparținând Armatei americane a aterizat forțat joi în nordul Capitalei, în sensul giratoriu din Piața Charles de Gaulle, unde a doborât doi stâlpi de iluminat.

elicopter militar american aterizat fortat pe bd AviatorilorFoto: Captura

Reacția ambasadei SUA:

  • "Ambasada SUA este conștientă de incident si urmărim îndeaproape evoluțiile. Înțelegem ca nu au existat răniți. Lucrăm alături de partenerii noștri români pentru a rezolva situația si vom furniza informații actualizate pe măsură ce vor deveni disponibile”.

Un elicopter aparținând Armatei americane a aterizat forțat joi în nordul Capitalei, în sensul giratoriu din Piața Charles de Gaulle, unde a doborât doi stâlpi de iluminat. Elicopterul Black Hawk era în survol alături de alte cinci astfel de elicoptere, a pierdut din altitudine brusc și a aterizat forțat în rondul de pe bulevardul Aviatorilor, chiar în sensul giratoriu.

Elicopterul american a doborât doi stâlpi de iluminat de pe bulevardul Aviatorilor. În urma incidentului nu au existat victime. La fața locului se află mai multe echipaje de Poliție, ISU, Ambulanță.

Elicopterul Armatei americane făcea un exercițiu de antrenament.