ANM a emis sâmbătă un cod galben de viljelii și chiar grindină pentru zona Carpaților Occidentali, sudul Banatului și sud-vestul Transilvaniei, județele cel mai afectate fiind Alba, Caraș-Severin și Hunedoara. Avertizarea meteo este valabilă începând cu ora 12.00 până la ora 22.00.

Cod galben (ANM)Foto: Hotnews

În intervalul menționat, în zona Carpaților Occidentali, sudul Banatului și sud-vestul Transilvaniei, precum și local în Carpații Meridionali și în nordul Carpaților Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala și în restul Banatului, Crișanei, Maramureșului, precum și în nordul și vestul Transilvaniei, dar pe arii mai restrânse. Disconfortul termic se va menține ridicat, sâmbătă și duminică, pe alocuri în zonele de câmpie, iar la începutul săptâmânii viitoare va fi în intensificare și extindere.