Afganul suspectat că a ucis un migrant în Timişoara a fost adus din Grecia / El a ajuns la Bucureşti şi va fi transportat la Timişoara

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 9 iulie 2021, 23:44 Actualitate | Esenţial


afganii implicati in rafuiala de la Timisoara
Foto: IPJ Timis
Cetăţeanul din Afganistan suspectat că a ucis un migrant în Timişoara a fost adus, vineri seară, în România din Grecia. El a ajuns la Bucureşti şi va fi transportat la Timişoara, potrivit News.

”Astăzi, 9 iulie, o escortă a Poliţiei Române a adus în ţară un cetăţean afgan, urmărit la nivel internaţional, pentru comiterea infracţiunilor de omor şi tentativă de omor, la data de 19 aprilie 2021, în Timişoara, victimele fiind 2 cetăţeni afgani”, a anunţat, vineri seară, Poliţia Română.

Bărbatul a ajuns la Bucureşti şi va fi transportat la Timişoara. Poliţia Română a precizat că urmăritul, semnalat prin intermediul Sistemului de Informaţii Schengen, în baza unui mandat european de arestare, a fost depistat în Grecia, la data de 17 iunie, ca urmare a valorificării informaţiilor furnizate de către poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi a schimbului de date şi informaţii dintre Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională şi autorităţile poliţieneşti omoloage din Italia şi Grecia.

Ulterior, autorităţile judiciare elene au dispus arestarea, în baza mandatului european de arestare şi predarea acestuia către România, în vederea continuării cercetărilor, în cadrul dosarului penal.

În data de 19 aprilie, în zona Gării de Nord din Timişoara a avut loc o răfuială între migranţi. În urma scandalului, un migrant din Afganistan a murit înjunghiat şi altul a fost rănit. Agresorul a reuşit ulterior să fugă din România, fiind dat în urmărire internaţională.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2230 vizualizari

  • 0 (6 voturi)    
    Genial! (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 6:48)

    Amerlocu [utilizator]

    După un proces românesc cum scrie la carte care va dura nu se știe cât și se va finaliza fie cu o pedeapsă ridicol de mică fie chiar cu achitarea as, astrofizicianul cu șiș va fi lăsat în libertate în UE. Adică își va vedea visul cu ochiii și va putea trece la următoarea treaptă a evoluției: adică la atacul bombă.

    Nu era mai frumos, ieftin și mai cinstit să-i amprenteze pe toți ăștia implicați în încăierare să le ia probe ADN și să-i trimită înapoi în Afganistan?
  • 0 (4 voturi)    
    parazit (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 7:09)

    ic.ram1945 [utilizator]

    Nu inteleg actiunea Politiei Romane: avem noi destui paraziti criminali, de ce nu se ocupa de aceia... acest afgan nu a facut niciun rau Romaniei, poate numai bin e...
  • +1 (5 voturi)    
    putea sa nu-l mai aduca.. (Sâmbătă, 10 iulie 2021, 8:18)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... mai dadeam si noi un ban sa-l duca pe mare.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by