Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 1 iulie 2021, 14:39 Actualitate | Esenţial


Mircea Draghici
Foto: Facebook - Mircea Draghici
Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici a fost condamnat joi la 5 ani de închisoare, potrivit Agerpres. Decizia este definitivă. Procurorii DNA l-au acuzat pe Drăghici că, în calitate de trezorier al PSD, şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvențiile primite de partid pentru a-și cumpăra o casă.

În primă instanță Drăghici fusese condamnat tot la 5 ani de închisoare cu executare.

DNA a început, în 2019, urmărirea penală împotriva trezorierului PSD, Mircea Drăghici, pentru delapidare și utilizarea subvențiilor primite de la stat în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Potrivit anchetatorilor, el și-ar fi însușit 380.000 de euro din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă pentru a plăti un imobil de peste 500.000 de euro.

Acuzațiile procurorilor la adresa lui Mircea Drăghici, trezorier al PSD și coordonator al campaniei electorale a partidului pentru alegerile europarlamentare:
  • "În calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, suspectul și-ar fi însușit suma de 380.000 euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, având un caracter simulat, folosind astfel suma de bani provenită din subvenții în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parțială în proporție de peste 2/3 a unui imobil.
  • Concret, suspectul îndeplinește funcția de trezorier al unui partid, exercitând, în această calitate, atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și sumelor de bani provenite din fonduri publice sau private. În exercitarea funcției de trezorier, în cursul lunii februarie 2018, suspectul împreună cu o persoană din familie, a negociat și a convenit să achiziționeze, de la un vânzător, un imobil având o valoare de circulație de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, și în parte, cu fonduri proprii.
  • Promisiunea de vânzare-cumpărare dintre proprietarul imobilului și persoana din familia suspectului, dar și contractul de închiriere dintre același proprietar și formațiunea politică s-au încheiat in aceeași zi, 15.02.2018, pentru același imobil.
  • Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani ( începând cu data de 01.03.2018 până la 01.03.2029), valoarea totală a chiriei fiind de 380.000 euro, ce urma să fie achitată după cum urmează: suma de 38.000 euro în termen de 5 zile, iar restul sumei în tranșe de cel puțin 19.000 euro pe lună timp de 18 luni.
  • În realitate, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni, din sume de bani provenite din subvenția acordată formațiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

  • După declanșarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvențiilor de formațiunea politică în cadrul căreia suspectul îndeplinea funcția de trezorier a fost reziliat contractul de închiriere, precum și promisiunea de vânzare-cumpărare și restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie și pentru achiziționarea imobilului".

Mircea Drăghici a fost trimis în judecată, iar în septembrie 2019 instanța supremă a dispus începerea judecării pe fond în acest dosar, decizia fiind contestată de către Mircea Drăghici. În februarie 2020, instanța supremă a respins contestațiile formulate de PSD și de Mircea Drăghici și a decis că procesul fostului trezorier al PSD poate începe. Mircea Drăghici este la al treilea mandat de deputat de Argeș, ales pe listele PSD. În 11 februarie 2020, Drăghici a anunțat că demisionează din PSD.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















9250 vizualizari

  • +44 (48 voturi)    
    Hai la multi ani! (Joi, 1 iulie 2021, 14:40)

    emil bobu [utilizator]

    Dinozaur comunist ce esti!
    • +24 (26 voturi)    
      carti de jucat... (Joi, 1 iulie 2021, 16:25)

      PANA...MEA [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

      O sa joace "septic" cu dracnea pina la o noua condamnare! La Multi Ani!
  • +13 (25 voturi)    
    Apel (Joi, 1 iulie 2021, 14:45)

    methalman [utilizator]

    eu ii recomand sa faca apel, are sanse mari sa dea de un judecator care hotaraste impartirea dosarului si ajung la concluzia ca fapta a fost comisa de PSD si ca dispun o condamnare cu suspendare ca sa fie bine sa nu fie rau.
    • +5 (7 voturi)    
      la ccr rezolva lejer (Joi, 1 iulie 2021, 19:08)

      Francisc 1 [utilizator] i-a raspuns lui methalman

      .sau la avocatu popoarelor
    • +6 (6 voturi)    
      Condamnare evident incorectă! (Vineri, 2 iulie 2021, 6:41)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui methalman

      PSD este o mare Famiglia, deci a luat bani cu împrumut pe termen nelimitat de la rude....Capo di tutti capi (Dragnea) i-a aprobat verbal împrumutul (are balta pește, Mircea!). Acum pot amândoi să depene amintiri din vremurile bune în care PSD dădea legi precum: ”nu se admit probe video/audio decât dacă infractorul își dă acordul scris de a fi înregistrat”....
  • +10 (22 voturi)    
    ai ai, functia asta e periculoasa tare (Joi, 1 iulie 2021, 14:54)

    numaiamnume [utilizator]

    Daca nu esti pus pe furtisaguri, esti acolo doar de sacrificiu, ca trebuie sa acoperi magariile hotilor din jurul tau. E valabil pentru toate partidele vechi (PSD, PNL, PDL). Nu pot sa-mi dau cu parerea despre USRPLUS, ca nu stiu pe nimeni care a fost pe o astfel de functie si a fugit cat a vazut cu ochii cand si-a dat seama ce se intampla.
  • +33 (33 voturi)    
    Ăștia (Joi, 1 iulie 2021, 14:59)

    EuInsumi [utilizator]

    Se fură și între ei...
    • +9 (11 voturi)    
      hotii nu au onoare... (Joi, 1 iulie 2021, 16:55)

      Dr.Mythnick [utilizator] i-a raspuns lui EuInsumi

      hotii nu au onoare...
  • +25 (29 voturi)    
    si cu banii furati (Joi, 1 iulie 2021, 15:05)

    gigilu [utilizator]

    cum ramane? Ca de obicei raman in posesia infractorului. Nu se confisca casa, nu trebuie sa returneze nici un ban inapoi. Trai neneaca! De aia toti infractorii de catifea fura de rup, Cu inchisoarea o rezolva ei, mai un apel, si inca unul, pana ies, dar raman cu ce-au furat si sunt exemple demne de urmat pentru altii care chiar pot sa imbunatateasca planul. Asta se cheama ca s-a facut justitie.Vai mama ei si a oamenilor cinstiti din tara asta, ca de la ei a furat.
    • +21 (21 voturi)    
      Aici problema e alta, (Joi, 1 iulie 2021, 16:06)

      Lucian P. [utilizator] i-a raspuns lui gigilu

      psd nu s-a constituit parte civila in caz, pentru recuperarea banilor. Acei bani au fost dati de catre stat partidului deci el trebuie sa-i recupereze, nu cred ca se pot confisca direct de catre stat. Insa se pare ca nu se doreste acest lucru, probabil acea suma "modica" se considera plata unor alte aranjamente facute de draghici de-a lungul timpului.
      • +2 (4 voturi)    
        chiar dacă (Joi, 1 iulie 2021, 18:47)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui Lucian P.

        banii sunt dați de stat, psd trebuia să se constituie parte la proces și să ceară recuperarea lor. Ce se va face ăartidul dacă statul cere psd să dea banii furați de trezorierul ei, înapoi?
      • +1 (1 vot)    
        Da, ca (Joi, 1 iulie 2021, 19:21)

        gigilu [utilizator] i-a raspuns lui Lucian P.

        Nu mai poate psd-ul ori oricare alt partid ori institutie publica. Sunt bani "de la stat" adica din taxele platite de contribuabilul roman, ala de munceste zilnic .Ori poate o fi crescand copacul magic care face bani in curtea statului si da de acolo.Daca-i asa, cum naiba se face ca ajung banii numai la "alesi" si altii ramin cu buza umflata, la pensii, sanatate, invatamant alocatii, etc ?
    • +3 (3 voturi)    
      Normal că râmàne și banii (Joi, 1 iulie 2021, 19:08)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui gigilu

      și cu casa!
      Ba s-ar putea să faca si cu suspendare! La ce să be așttăm în țara în care HOȚII fac legile!
  • +39 (39 voturi)    
    Nu se poate asa ceva (Joi, 1 iulie 2021, 15:07)

    bcsb [utilizator]

    E nevinovat, asta e dosar la ordin, politic.
    E la fel de nevinovat ca Nastase, Dragnea & Co.
    • +8 (10 voturi)    
      al dreq Soros (Joi, 1 iulie 2021, 18:50)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui bcsb

      ăsta, cum îi mai martirizează el împreună cu statul paralel și oculta UE pe românii noștri neaoși, daci liberi ortodocși și cu famelie mare, că d-aia e bugetu mic și vorba ceia, ochii văd, inima cere, conștința nu și nu. Dar până când, nu?
    • +6 (6 voturi)    
      Da,da,da (Joi, 1 iulie 2021, 19:49)

      persuasiv [utilizator] i-a raspuns lui bcsb

      facatura,se vede clar.Oamenii e rai,maica!
  • +27 (33 voturi)    
    Ciolacu (Joi, 1 iulie 2021, 15:15)

    robyzs [utilizator]

    Lui Ciolacu ii cadeau banii din buzunare, Mihai Chirica si Costel Alexe sefii PNL Iasi au fiecare cate 7 proprietati si vile ascunse pe numele copiilor, intre timp Raluca Turcan le spune romanilor saraci sa isi aleaga un job part time daca nu se descurca cu banii.
  • +22 (24 voturi)    
    astia s-au cramponat la litera D (Joi, 1 iulie 2021, 15:38)

    mos ion roata [utilizator]

    cu condamnarile. Mariti ritmul pana la Z mai sunt multi psdei!
  • +25 (25 voturi)    
    trezorierul 'oț (Joi, 1 iulie 2021, 15:52)

    Ilenuca1 [utilizator]

    Furt de la buget - specialitatea Casei Roșii...
  • +19 (23 voturi)    
    si cu masinile lui PONTA cum ramane? (Joi, 1 iulie 2021, 15:58)

    L. [utilizator]

    Pro Romania a cumparat masini de lux din subventia primita in mod ilegal de la AEP, prin fraudarea legii finantarii partidelor de catre amicul Sica.
    Judecam cu aceeasi masura si acest caz de frauda a banului public?
  • +24 (26 voturi)    
    ! (Joi, 1 iulie 2021, 16:02)

    tudorr [utilizator]

    Infractorul Valcov nimic?
    • +1 (1 vot)    
      valcov e un peste mare, (Joi, 1 iulie 2021, 22:04)

      yellowdog [utilizator] i-a raspuns lui tudorr

      pentru el se ingroapa dosarul.
  • +15 (17 voturi)    
    Interesanta Abordare... (Joi, 1 iulie 2021, 16:17)

    AdevaratulProfet [utilizator]

    ...de la partidul(PSD) care munceste zi si noapte pentru cei mai amarati dintre romani, conform cu spusele lor :
    sa iti tragi si tu asa vreo 380000 de Euro pentru o casuta...

    Oare d-l Mircea Draghici a facut transfer de cunostinte, de responsabilitati catre noul si actualul trezorier...Ah, sau DA, cei de la PSD se nasc cu aceste 'cunostinte' si naravuri si nu mai e nevoie...Scuzele mele ;)
  • +19 (19 voturi)    
    Cati romani? (Joi, 1 iulie 2021, 16:20)

    Bogdanus [utilizator]

    Cati romani n-ar face 5 ani parnaie pentru 380.000 euro? Stiu romani fu**ti te sefi/sefe ani de zile care se cred stapani pe viata lor pentru salaraii de rahat! Cum ramanii cu banii ciorditi??? Asta e ceea ce doare, pe langa parnaie trebuiesc si banii recuperati plus dobanda la ei.
  • +15 (17 voturi)    
    Daca el 380.000... (Joi, 1 iulie 2021, 16:28)

    Jolly Roger [utilizator]

    Atunci cât e potul pentru cei de deasupra lui care l-au acoperit? Că nu pot să cred că nu au avut și ei partea lor de-a lungul timpului...!
  • +17 (17 voturi)    
    Streangul (Joi, 1 iulie 2021, 17:01)

    mihai53 [utilizator]

    A furat castigul de o viata a unui salariat cu salariul mediu pe economie, sau castigul pe 100 de ani a unuia cu minimul pe economie . Si era mare sef la partidul care se recomanda al poporului . Niste porci nesatui care nu se vor opri decat cu niste pedepse exemplare .
  • +10 (10 voturi)    
    Vai, dar ce rău îmi pare (Joi, 1 iulie 2021, 17:40)

    maferescdeciuma [utilizator]

    Ca nu i-au dat 10 ani. A plătit dobânda la banii aia? Nu de alta, dar unii dintre noi fac credite pe 30 de ani ca sa ia un amărât de apartament.
  • +3 (5 voturi)    
    there's a communist saying (Joi, 1 iulie 2021, 17:48)

    Barbaneagra [utilizator]

    Don't kick a man when he's down. He may get up (some day). Unde e trezorierul e si Seful lui Dragnea. Down. Dar, tovarasi, vom fi din nou,si mai puternici, cu steagurile rosii fluturand inainte, si noi impartind salarii la toti oaminii muncii, pensii la toti care a fost (SIC) cheferisti si de alte nationalitati. Tot inainte!
    Hai ba, Ciolac, ca v-ati facut iar de cacao. tot pe voi cade cacareaza, nu stiu cum. Noroc cu judecatorii de la curtea de apel si csm.
    Dammi un martello!
  • +10 (10 voturi)    
    Ce familie model (Joi, 1 iulie 2021, 18:15)

    maferescdeciuma [utilizator]

    Nevasta-sa are o condamnare de 3 ani cu suspendare pentru fapte de corupție.
  • -3 (7 voturi)    
    vorba romanului (Joi, 1 iulie 2021, 20:51)

    John_Re [utilizator]

    cine imparte parte isi face.

    la toate partidele e aceeasi mizerie... nu va faceti iluzii...

    :)))
  • +5 (5 voturi)    
    Dragi votanti PSD (Joi, 1 iulie 2021, 21:58)

    Amariei [utilizator]

    Mai vreti PSD? Mai sunt ca ei, va rugam, votati PSD in continuare, poate asa incet incet scapam de tot partidul...
  • +4 (4 voturi)    
    sa inteleg ca in romania (Joi, 1 iulie 2021, 23:52)

    paranoid_android [utilizator]

    o iei cu executare doar daca furi de la p.d.s.r.l ?
  • +3 (3 voturi)    
    PSD-istii sunt nevinovati din principiu ! (Vineri, 2 iulie 2021, 11:52)

    Cugetator [utilizator]

    De cand amarata coalitie de guvernare este in functie , este acuzata de toate relele lumii de nemultumitii in frunte cu PSD ,fara a se face incriminari prea precise. In cazul lui Mircea Draghici ,desi exista se pare dovezi peremptorii de hotie , PSD nu prea il critica si nu-l da afara ,fiind gata doar sa-i accepte demisia. De onoare desigur,asa cum e plin de onoare intregul PSD !


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by