​Informația privind testarea obligatorie a românilor care intră în Grecia s-a bazat pe o traducere greșită a Ambasadei România la Atena. MAE anunță că traducătorul local a fost concediat, iar responsabili din cadrul misiunii diplomatice care trebuiau să valideze aceste informații sunt cercetați disciplinar.

Coronavirus GreciaFoto: LOUISA GOULIAMAKI / AFP / Profimedia

UPDATE Precizările oficiale ale MAE:

  • În contextul informațiilor anunțate de MAE în cursul zilei de ieri cu privire la modificarea condițiilor de intrare în Grecia, MAE precizează că, dintr-o regretabilă eroare de traducere a Ambasadei României la Atena a normelor publicate în Monitorul Oficial elen, nu a fost inclusă mențiunea testării conform unui algoritm stabilit de către autoritățile elene la trecerea frontierei, inducându-se ideea greșită că toți cetățenii care vor intra în Grecia pe cale terestră vor fi supuși testării.
  • În acest context, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus încetarea raporturilor de muncă cu traducătorul de pe plan local care a efectuat traducerea, precum și cercetarea disciplinară și sancționarea responsabililor din cadrul misiunii diplomatice care trebuiau să valideze aceste informații.

HotNews.ro a prezentat anterior informația pe surse.

Regulile de intrare în Grecia nu s-au modificat, a precizat joi și Ambasada Greciei la București. Testarea la punctele de trecere a graniței se va face aleatoriu, ca până acum, au mai menționat reprezentanții ambasadei pentru Digi24.

Precizarea vine după ce Ministerul Afacerilor Externe de la București a transmis miercuri seara că toți cetățenii, indiferent de țara de origine, care merg cu mașina de la 1 iulie în vacanță în Grecia vor fi testați la punctele de frontieră indiferent dacă au fost vaccinați sau nu anti-Covid.

Purtătoarea de cuvânt a MAE a anunțat miercuri seară că Grecia impune noi reguli pentru turiștii care vor să intre în țară: toți cei care intră în țară pe cale terestră vor fi testați la Covid-19, indiferent dacă au fost vaccinați sau au trecut prin boală, iar cei care au un rezultat pozitiv vor sta în carantină 10 zile dacă nu sunt vaccinați și 7 dacă sunt vaccinați.

Ea a mai spus că regula se aplică tuturor celor cu vârste peste 12 ani care intră pe cale terestră în Grecia. Măsura nu se aplică celor care vin cu avionul.

Informația a apărut și pe site-ul Ministerului de Externe.Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, persoanele depistate pozitiv la aceste teste vor fi supuse carantinei pentru 10 zile, iar pentru persoanele care s-au vaccinat anti-Covid, dar cu toate acestea dau rezultate pozitive la teste vor sta în carantină timp de 7 zile.

”A fost introdusă obligativitatea testării la punctele de frontieră a tuturor persoanelor care intră pe teritoriul elen, indiferent de statul de origine! Persoanele depistate pozitiv la aceste teste vor fi supuse regimului de carantină cu durata de 10 zile la locul de domiciliu sau la o locație stabilită de autoritățile elene. Persoanele confirmate pozitiv la aceste teste, dar care au fost imunizate complet (14 zile de administrarea celei de-a doua doze ori a dozei unice pentru serul Johnson&Johnson), sunt supuse unei perioade de carantină de doar 7 zile. În ultima zi de carantină, toate aceste categorii de persoane vor fi supuse unui test tip PCR”, arată o informare publicată miercuri de MAE.