Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitatea Gara Banca, a rămas blocat la aproximativ 12 metri, într-un tei în care s-a urcat, acesta fiind ajutat de pompierii militari să coboare, relatează Agerpres.

SMURDFoto: Facebook/ ISU Constanta

"Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială şi un echipaj specializat pentru salvarea unei persoane blocate la înălţime, într-un arbore din localitatea Gara Banca. La sosirea echipajului de intervenţie, a fost găsită o persoană de sex bărbătesc blocată într-un tei, la o înălţime de aproximativ 12 metri. Folosind o scară culisabilă, pompierii militari au urcat la nivelul bărbatului blocat, l-au asigurat, după care l-au coborât în siguranţă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Potrivit sursei citate, bărbatul s-a speriat după ce creanga pe care era agăţat a început să se rupă.