Gabriel Lupulescu, candidatul PNL la Primăria Bragadiru (Ilfov), a fost ales primar la alegerile parțiale organizate duminică. Lupulescu este unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari din localitate.

HotNews.roFoto: Hotnews

La Bragadiru, localitate aflată lângă Capitală, unde în ultimii ani au migrat mii de bucureșteni, au avut loc alegeri locale parțiale după ce fostul primar PNL Vasile Cimpoeru a fost condamnat definitiv la închisoare, la sfârșitul lunii ianuarie 2021.

  • "Dragii mei, vă mulțumesc tuturor pentru suținerea și pentru încrederea acordată prin votul de astăzi.
  • Vă mulțumesc și îmi doresc să continuăm să facem echipă, împreună, pentru a face din Bragadiru unul dintre cele mai dezvoltate orașe din județul Ilfov", a scris pe Facebook Gabriel Lupulescu.

Teodora Desagă, contracandidatul Alianței „Împreună pentru Bragadiru”, formată din USR-PLUS și PMP, a anunțat și ea pe Facebook că Lupulescu a câștigat alegerile.

Conform acesteia, în urma alegerilor parțiale clasamentul esta următorul:

  • 1. Gabriel Lupulescu - 4.132 de voturi
  • 2. Teodora Desagă - 3.078 de voturi
  • 3. Costin Ioniță - 785 de voturi

Gabriel Lupulescu (50 de ani) este președintele PNL Bragadiru. Începând din 2007, el a construit Cartierul Latin.