Alegeri locale parțiale: 18 posibile fraude electorale la Târgu Bujor, sesizate la IPJ

de Redactia     HotNews.ro
Duminică, 27 iunie 2021, 18:00 Actualitate | Esenţial


Tablete alegeri locale
Foto: STS
Un număr de 18 posibile fraude electorale au fost sesizate până în prezent la nivelul Comandamentului format din structuri MAI pentru coordonarea alegerilor locale parţiale pentru funcţia de primar al oraşului Târgu Bujor, înfiinţat la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, informează, duminică, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Gabriela Costin, relatează Agerpres.

Potrivit acesteia, din cele 18 posibile fraude electorale, 9 au fost cu privire la votul pe liste electorale, 6 dintre acestea au fost infirmate, iar la 3 se efectuează verificări.

O sesizare privind fotografierea listelor electorale de către un membru al comisiei dintr-o secţie de votare, nu s-a confirmat, iar din 8 sesizări la 112, două au fost confirmate, patru neconfirmate, iar la două se efectuează verificări.

Din cele două sesizări la 112 confirmate, una se referă la un bărbat de 70 ani care şi-a fotografiat buletinul de vot şi a fost amendat cu 600 lei. Cea de-a doua, este în legătură cu o sesizare cu privire la faptul că un banner cu un candidat la funcţia de primar al oraşului Târgu Bujor este afişat la sediul unei societăţi comerciale în apropierea unei secţii de votare. Administratorul societăţii comerciale a fost sancţionat contravenţional cu 1.400 lei, în baza Legii 115/ 2015.

Un număr de 6.480 de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi, duminică, la urne, pentru alegerea primarului oraşului gălăţean Târgu Bujor.

Potrivit preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 4 Târgu Bujor, judecător Diana Mihaela Oancea, pentru alegerile parţiale de astăzi au fost organizate 6 secţii de votare, patru în oraşul Tîrgu Bujor şi câte una în satele arondate Umbrăreşti şi Moscu.

În total, pentru alegerile din această zi au fost distribuite în secţiile de votare 6.698 de buletine de vot şi 30 de ştampile.

Pentru asigurarea pazei şi ordinii publice, în Târgu Bujor, sunt mobilizaţi circa 60 de poliţişti şi jandarmi.

Alegerile locale parţiale pentru funcţia de primar al oraşului Târgu Bujor au fost organizate după ce această funcţie a rămas vacantă, în urma alegerii ca deputat a primarului Laurenţiu Viorel Gîdei.

Pentru funcţia de primar al oraşului Târgu Bujor s-au înscris cinci persoane, respectiv, Ion Andone (PSD), actual viceprimar în funcţie, Andra Mihaela Costache (PNL), fost subprefect al judeţului Galaţi, Cătălin Tudose (PMP), Tudorel Avram (AUR) şi Ion Vieru (Pro România).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















415 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by