Opt bărbați, trimiși în judecată pentru violarea unei fete de 14 ani / Ce spune Parchetul despre acest caz

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 24 iunie 2021, 9:13 Actualitate | Esenţial


Arestat
Foto: Freepik
Opt bărbați au fost trimiși în judecată pentru viol, agresiune sexuală, complicitate la viol și act sexual cu un minor, procurorii din Sectorul 2 acuzând faptul că unul dintre ei a abordat-o pe fată pe WhatsApp, s-a întâlnit cu ea în Sectorul 2, iar apoi, împreună cu încă trei dintre inculpați au dus-o într-o clădire din orașul Pantelimon.

Fata a întreținut relații consimțite cu unul dintre ei, iar la locul faptei a sosit încă o mașină cu prieteni chemați de primii patru tineri. Fata nu a vrut să facă sex și cu ceilalți, așa că aceștia au constrâns-o, iar trei dintre ei i-au cerut acte sexuale orale pentru a o duce înapoi acasă.

În urma anchetei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a dispus trimiterea în judecată a opt inculpați, (dintre care șapte inculpați cercetați sub măsura preventivă a arestării preventive și un inculpat cercetat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu) pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, complicitate la viol, agresiune sexuală și act sexual cu un minor.

Ce spun procurorii despre violarea fetei de 14 ani


”La data de 27.12.2020, în jurul orei 19.20, o persoană vătămată în vârstă de 14 ani, a plecat de la domiciliul său din mun. București, sector 2, cu un inculpat, în vârstă de 18 ani, care o abordase în urmă cu aproximativ 3 zile prin aplicația WhatsApp, care era însoțit de un alt inculpat, cu vârsta de 23 de ani, conducătorul unui autoturism marca Volvo.

Unul dintre inculpați i-a spus minorei că urmează să se plimbe cu autoturismul prin zonă. De pe aceeași stradă, după aproximativ 100 de metri, în autoturism au urcat și alți doi inculpați, în vârstă de 17 ani, și, respectiv, 21 de ani.

Cei patru inculpați împreună cu persoana vătămată s-au deplasat cu autoturismul în cauză la un poligon auto din orașul Pantelimon, jud. Ilfov, iar, de acolo, s-au deplasat la un imobil aflat în renovare, situat în orașul Pantelimon, jud. Ilfov, imobil prevăzut cu un etaj.

În această locație, persoana vătămată a fost condusă într-o cameră aflată la etajul imobilului, unde au intrat inițial împreună toate persoanele menționate anterior. Minora a întreținut cu unul dintre inculpați un act sexual normal consimțit.

Ulterior, în cameră au intrat și ceilalți inculpați, timp în care, la imobilul în cauză a mai sosit un autoturism de culoare albastră, cu încă patru tineri, în vârstă de 21 de ani, 22 de ani, 23 de ani și 28 de ani, aceștia fiind chemați la adresă de către unul dintre inculpați. Ulterior, cei opt băieți au ieșit din cameră și au discutat între ei, cu privire la ordinea în care vor întreține relații sexuale cu persoana vătămată.

Întrucât minora s-a opus întreținerii în continuare de relații sexuale, a fost lovită cu palma în zona feței și a întreținut cu inculpații acte sexuale normale, prin constrângere. De asemenea, trei dintre inculpați i-au propus minorei să întrețină acte sexuale orale, în schimbul conducerii înapoi la domiciliu. Persoana vătămată a refuzat propunerea, iar aceștia, prin constrângere, au atins-o în zone intime.

Ulterior, minora a fost lăsată de autori pe Șos. Pantelimon unde a fost găsită, în jurul orei 22.30, de un echipaj de poliție al Secției 9.”






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6876 vizualizari

  • +15 (15 voturi)    
    castrare! (Joi, 24 iunie 2021, 9:18)

    qwerasdf [utilizator]

    si nu din aia chimica! mecanica!
  • +11 (19 voturi)    
    vor fi lasati in libertate.. (Joi, 24 iunie 2021, 9:41)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    .. cu motivatia ca "minora purta haine indicente si si-o cam merita". asta e justitia pe care o aparam.
  • +11 (15 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 24 iunie 2021, 10:08)

    [anonim]

  • -1 (5 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 24 iunie 2021, 12:18)

    [anonim]

    • 0 (0 voturi)    
      depinde cine o judeca (Joi, 24 iunie 2021, 15:12)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui

      Daca o judecau musulmanii, se aplica Sharia si violatorii scapau nepedepsiti pe motiv ca fata i-a incitat.
      Conform codului penal de la noi, cei 8 se fac vinovati de viol, mai ales ca ei erau majori. Fata nu a consimit actul, si in plus era si minora (si cu minore nu ai voie sa faci sex fara acordul parintilor).
      Asa ca cei 8 vor fi judecati ptr viol si act sexual cu un minor.
  • +3 (5 voturi)    
    violul inseamna nenorocire pentru toata viata (Joi, 24 iunie 2021, 13:09)

    sandu47 [utilizator]

    Nu are sens sa se discute de vinovatia minorei determiinata de naivitate, prostie si lipsa de educatie. Este una din nefericitele victime ale unor barbati(au varste destul de majore!) care domina totul in societate si totul li se cuvine. Comportamentul este animalic dar ei nu pot fi numite ANIMALE fiindca sunt mult mai jos pe scara biologica.
    Este greu de inteles cum minora a acceptat sa intretina relatii sexuale cu un individ in timp ce ei erau un grup(probabil organizat pentru asa ceva). Mie teama sa nu se ajunga rapid la verdictul ca fata a intretinut relatii cu toti neispravitii in mod voit. Tolerarea acestor comportamente prin anchetarea discretionara a acestor devoratori totalitari, duce la o degenerare dureroasa a intregii vieti sociale a membrilor societatii. Acesti neispraviti se aduna ad-hoc in grupuri si fac tot felul de faradelegi. NU trebuie ingaduinta la astfel de fapte si de indivizi. Aici societatea ar trebui sa protesteze in vre-un fel fiindca acest STAT este prea slab prin institutiile ce-l definesc. Fata de perioada 1990-2000 s-a mai inzdravenit putin dar este absolut insuficient. Membrii societatii trebuiesc protejati, chiar si de prostia lor.
  • 0 (6 voturi)    
    Hm (Joi, 24 iunie 2021, 13:18)

    mentopic [utilizator]

    Adica la 14 ani, in loc sa inveti si sa te joci, te duci ``sa te dai in barci``? Suntem in 2021, nu poti spune ca nu stia mersul lumii. Indivizii aia sunt de condamnat, da, dar fata are partea ei de vina.
    • +2 (2 voturi)    
      Legal nu are nicio vina... (Joi, 24 iunie 2021, 15:14)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui mentopic

      Ronaldo a platit despagubii de este 1 mil de dolari unei foste manechine americance, care dupa 10 ani l-a acuzat de viol (adica au facut sex iar doamna nu a zis un DA hotarat inainte).
      In cazul acesta, in care cea violata era si minora, lucrurile sunt si mai grave. Cei 6 pot si acuzati si de seducere si act sexual cu un minor, pe langa viol.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by