Jandarmii şi poliţiştii harghiteni au fost solicitaţi, în minivacanţa de Rusalii, de 18 ori pentru alungarea urşilor, o ursoaică cu trei pui intrând inclusiv în garajul primarului din Băile Tuşnad, unde a produs stricăciuni.

Ursoaica cu puiFoto: freepik.com

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, cele 18 apeluri la numărul de urgenţă 112 au fost înregistrate de sâmbătă până marţi, cele mai multe semnalând prezenţa urşilor în Băile Tuşnad.

Sursa citată a arătat că au fost înregistrate apeluri pentru îndepărtarea urşilor din apropierea zonelor locuite, cinci dintre ele fiind din Băile Tuşnad, iar celelalte trei din Voşlăbeni, Şicasău, respectiv Miercurea Ciuc.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, după miezul nopţii, o femeie din Băile Tuşnad a sunat la 112 şi a anunţat că o ursoaică cu pui se află în bucătăria unei pensiuni din staţiune. Un echipaj de jandarmerie a ajuns în scurt timp şi a îndepărtat ursoaica şi puii acesteia în pădure.

În jurul orei 4,00 a fost primit un nou apel, care semnala prezenţa ursoiacei în aceeaşi incintă şi de această dată fiind scoasă în afară clădirii şi alungată. Din cele relatate de către apelanţi, al doilea apel fiind făcut de către un bărbat, urşii se aflau în căutare de hrană, provocând pagube materiale.

Într-un singur caz, un urs a încercat să intre într-un local din staţiune, în celelalte situaţii urşii fiind pe străzi în căutare de hrană. De fiecare dată, animalele au fost alungate în pădure.

Ultimul apel a fost făcut marţi, 22 iunie, la ora 0,11, din Băile Tuşnad şi a fost efectuat de către o femeie care solicita sprijin pentru a ajunge la locul de cazare, pe stradă fiind prezent un urs de mari dimensiuni. Patrula de jandarmerie a condus în siguranţă grupul de turişti la locul de cazare şi a alungat ursul în pădure.

În toate cazurile, patrulele au mai rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent şi au fost anunţate autorităţile cu atribuţii în acest domeniu, mai precizează sursa citată.

În noaptea de luni spre marţi, o ursoaică cu trei pui a intrat şi în garajul primarului din Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, producând stricăciuni.

Primarul a declarat, pentru Agerpres, că ursoaica a venit la zece metri de casă, după cum se vede pe imaginile camerelor de supraveghere, după care s-a dus la garaj, a spart uşa de termopan şi a căutat de mâncare.

"A fost şi în faţa casei, la zece metri de uşa de intrare, dar cred că s-a speriat de ceva şi s-a întors la garaj. A încercat să intre prin perete, adică a rupt până la cărămidă şi nu a putut, apoi a spart uşa de termopan, a intrat şi distrus tot ce a găsit: piper, boia, palincă, zarzavat. În garaj aveam provizii şi a încercat să deschidă şi congelatorul, a rupt clanţa, se văd urme pe el, dar nu a reuşit să deschidă (...) Trebuie să fac curat, a spart tot", a spus Butyka Zsolt.

Ce a spus ministrul mediului

Acesta a precizat că nu a auzit zgomote produse de prezenţa ursoaicei în timpul nopţii, ci doar dimineaţă a văzut stricăciunile şi imaginile de pe camerele de supraveghere.

Potrivit lui Butyka Zsolt, se fac în continuare demersuri pentru relocarea ursoaicei, care a intrat până acum în aproximativ 35 de case, pensiuni sau localuri din Băile Tuşnad.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat, luni seara, că propunerea de ordonanţă de urgenţă ce vizează intervenţia imediată în cazul urşilor care vin în zonele locuite va fi discutată în coaliţia de guvernare şi a punctat că obligaţia ministerului este să apere cetăţenii.

"Obligaţia noastră, nu doar rolul, obligaţia noastră, a ministerului, este să apărăm cetăţenii, în primul rând şi, din acest punct de vedere, este absolut necesară o intervenţie imediată, rapidă, promptă, în cazurile de pericol. Vom face această propunere la nivelul Guvernului, propunerea va fi discutată inclusiv în coaliţie. Am avut astăzi mai multe discuţii cu domnul viceprim-ministru Kelemen (Kelemen Hunor-nr), dânsul va susţine această discuţie în coaliţie şi mâine (marţi - n.red.), ne vom întâlni şi cu alte organizaţiile nonguvernamentale pentru a discuta această propunere", a declarat Tanczos Barna în localitatea Sândominic, după discuţia avută pe această temă cu primarii din zonă şi cu reprezentanţii asociaţiilor de vânătoare şi ai asociaţiilor fermierilor.

Ministrul Mediului a subliniat importanţa prevenţiei atacurilor, pe lângă intervenţia imediată, în cazul urşilor care vin în localităţi şi a ţinut să precizeze că în niciun caz nu va fi vorba de vânătoare de trofee, aşa cum se vehiculează.