Ministrul Justiției, Stelian Ion, a reacționat marți în privința pensionării la 48 de ani a fostei șefe a DIICOT Giorgiana Hosu, el spunând că este "absolut anormal ca la o vârstă atât de fragedă să ieşi la pensie”.

Giorgiana HosuFoto: AGERPRES

Stelian Ion a făcut aceste declarații miercuri, la finalul ședinței de guvern, întrebat despre pensionarea Giorgianei Hosu.

  • "Este absolut anormal ca la o vârstă atât de fragedă, să spun aşa, să ieşi la pensie. Mă gândesc că peste câţiva ani de zile, dacă aş fi fost magistrat, mi-aş fi putut depune şi eu cererea de pensionare, ceea ce este peste imaginaţia mea. Nu mi-aş imagina vreodată o asemenea ipoteză, dar iată că în România se întâmplă.
  • Ce îmi doresc este, repet, să găsim acele soluţii astfel încât în primul rând magistraţii ei înşişi să îşi dorească să rămână în sistem", a afirmat ministrul Justiției.

El a spus că de curând a fost constituit un grup de lucru care va verifica posibilităţile de modificare a Codului de procedură civilă, astfel încât să fie degrevate instanţele și să fie accelerate procesele.

Fosta șefă a DIICOT Giorgiana Hosu, care a demisionat în septembrie anul trecut după ce soțul său a fost condamnat pentru corupție, se pensionează, la 48 de ani. Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, marţi, cererea de pensionare a Giorgianei Hosu.

Giorgiana Hosu a fost numită în funcția de procuror-șef al DIICOT în februarie 2020, prin decret semnat de Klaus Iohannis, în pofida avizului negativ dat de Consiliul Superior al Magistraturii. Postul rămăsese vacant în octombrie 2019, după ce Felix Bănilă a demisionat, la solicitarea lui Klaus Iohannis, în urma cazului Caracal.

Giorgiana Hosu a demisionat de la șefia DIICOT în septembrie 2020, după ce soțul acesteia, Dan Hosu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul "Carpatica Asig", pentru infracţiunile de instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

În 4 august 2020, Hosu a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului ''10 august'' şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie. Decizia sa a fost însă invalidată de către judecători.

După demisia de la conducerea DIICOT, Giorgiana Hosu s-a transferat la Parchetul General.