Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă vor fi dotate cu autospeciale de intervenţie la incendii, care vor fi achiziţionate din fonduri europene, marţi fiind semnate contracte acordurile-cadru pentru achiziţionarea a peste 470 de autospeciale, în valoare de peste 159 de milioane de euro. Potrivit lui Raed Arafat, aproximativ 40% dintre autospecialele de stingere ale inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă sunt mai vechi de 25 de ani, transmite News.ro.

Interventie a pompierilor in BucurestiFoto: Hotnews

Marţi, au fost semnate două acorduri cadru privind achiziţionarea din fonduri europene a 476 de autospeciale de stingere a incendiilor care vor fi distribuite în toată, valoarea totală a dotărilor fiind de 159.116.504 de euro.

Astfel, vor fi cumpărate 200 de autospeciale de capacitate de 10.000 de litri, cu o valoare totală de 69.321.142 de euro inclusiv TVA şi 276 de autospeciale de intervenţie la incendii, descarcerare şi prim ajutor, cu o valoare totală de 89.795.361 de euro.

”Dacă ne uităm la dotarea pompierilor, pompierii sunt o armă care nu merg numai la incendii. Sunt cea mai complexă armă di punct de vedere al diversităţii intervenţiilor, fie că merg a incendii, cazuri medicale, inundaţii (...) iar mijlocul de intervenţie de bază al pompierilor, maşinile de stingere incendii care sunt folosite inclusiv la inundaţii şi în alte misiuni, descarcerare, unele misiuni de prim ajutor, aproximativ 40% din maşinile de stingere sunt cu o vechime de peste 25 de ani, unele dintre acestea depăşind 30 de ani cu bine, sunt maşini care sunt în dotare din anii 1980 şi care sunt folosite ca sisteme de intervenţie. (...) Ştiu că am avut foarte multe comentarii şi discuţii de ce nu cumpărăm maşini de pompieri. Să ştiţi că nu a fost uşor. Cred că au fost cel puţin trei tentative de licitaţii până s-a ajuns să finalizăm actuala licitaţie”, a declarat Raed Arafat la evenimentul în care s-au semnat acordurile-cadru.

Prezent la eveniment, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a afirmat că din Programul de infrastructură mare şi din Programul de Mediu IGSU a obţinut fonduri totale de 800 de milioane de euro.

La rândul său, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat că cele 476 de autospeciale vor intra în dotarea IGSU în următorii doi ani, iar acestea vor fi distribuite ”la nivelul întregii ţări, în funcţie de necesităţi”. ”La finalizarea acestor contracte şi odată cu livrarea celor 476 de autospeciale vor fi înlocuite toate echipamentele uzate fizic din dotarea IGSU, astfel încât structurile teritoriale să beneficieze de tehnică modernă de intervenţie”, a afirmat Bode.