​Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) vrea să cumpere maxim 5 autospeciale cu roboți pentru intervenții în cazul incendiilor majore în care sunt implicate substanțe chimice sau nucleare, contract cu o valoare estimată la maxim 30,3 milioane de lei, finanțat cu fonduri europene, arată datele din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Roboții vor avea senzori de detecție chimică și nucleară și vor avea rol de stingere incendii, evacuare fum și gaze fierbinți, transport persoane rănite și eliberare a căilor de acces.

Robot folosit de autospeciale de interventieFoto: Sadak Souci / Zuma Press / Profimedia Images

Ce spune IGSU despre contextul achiziției de autospeciale cu roboți

  • "Având în vedere concentrările industriale, precum și faptul că zona georgrafică în care se găsește amplasată România este caracterizată, în ultimii ani, de un proces de modificării ale unor caracteristici geo-climatice, ceea ce a condus la manifestrea unor factori de risc care au evoluat spre dezastre, se identifică uele vulnerabilități privind producerea unor accidente industriale majore, inclusiv la cele cu risc SEVESO.
  • Astfel, se vizează reducerea consecințelor negative ca urmare a accidentelor majore, în special în cele în care sunt implicate substanțe periculoase sau nucleare, în special pentru sănătatea și viața personalului de intervenție, prin achiziționarea unor autospeciale cu roboți.", se arată în caietul de sarcini al licitației IGSU.

Termenul “SEVESO” se referă la accidentul chimic care a avut loc în 10 iulie 1976, la o fabrică de pesticide aproape de Seveso, o localitate situată în Italia. Accidentul a produs eliberarea în atmosfera a circa 6 tone substanţe toxice, cu grave consecinţe: aproximativ 37.000 persoane expuse; 736 persoane relocate dintr-o zona de 110 ha (astăzi pădurea de stejari Seveso); aproximativ 4% dintre animalele de la fermele din vecinătate au murit, iar celelalte, în jur de 80.000, au fost sacrificate pentru a preveni contaminarea prin lanţul trofic; Acest accident a impus elaborarea Directivei Seveso, potrivit ISU Alba.

Ce rol vor avea roboții - date din documentația de atribuire

'Robotul va îndeplini misiuni de stingere incendii, evacuare fum și gaze fierbinți, observare, iluminare zonă eveniment, transport de echipamente și persoane rănite, analiză a mediului afectat cu ajutorul senzorilor și transmiterea de informații despre acesta către un monitor, colectare și transmitere de imagini foto și video atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte, detecție chimică și nucleară, precum și eliberarea căilor de acces prin spargere/împingere, tractare/remorcare.

Robotul va fi utilizat la intervențiile desfășurate în medii periculoase pentru intervenția umană cum ar fi clădiri/incinte în pericol de prăbușire, zone cu temperaturi foarte ridicate, zone contaminate chimic și nuclear, zone cu pericol de explozie (rafinării, depozite, zone industriale), spații pentru parcări auto subterane/supraterane, tuneluri etc."

Click pentru a deschide

Autospeciala este destinată intervenției rapide în cazul incendiilor de mari proporții la obiective și platforme industriale, fixe și mobile, precum și în zone comerciale cu potențial de explozie, în spații închise sau deschise contaminate chimic, biologic și nuclear, existând un risc ridicat de producere al accidentelor sau contaminării pentru personal, asigurându-se astfel o intervenție rapidă, eficientă și în siguranță.

IGSU a lansat practic o licitație deschisă pentru un acord cadru pe 2 ani în care vrea să cumpere minim 4 și maxim 5 autospeciale cu roboți, valoarea estimată a contractului fiind cuprinsă între 24,2 milioane de lei și 30,3 milioane de lei (fără TVA). Criteriul de atribuire va fi cel mai bun raport calitate preț, componenta financiară având o pondere de 85% în punctajul final.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 13 iulie 2021. În aceeași zi va avea loc și ședința de deschidere a ofertelor depuse.