Premierul Florin Cîțu a ținut vineri să le transmită funcționarilor care lucrează la Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) că nu pot merge în concediu până când nu va fi apobat PNRR. El a mai susținut că vor pleca acasă cei care tratează superficial observațiile venite de la Comisia Europeană, iar din această cauză vor fi probleme cu PNRR. Reamintim că CE a transmis reprezentanților României mai multe observații extrem de critice, pe mai multe componente, de la infrastructură până la educație, potrivit unor documente obținute de HotNews.ro. Cele mai multe critici se referă la faptul că nu sunt justificate costurile, că unele sunt supraestimate, că sunt neconcordanțe între sume, că lipsesc metodologiile de calcul și că au fost furnizate informații neclare legate de proiecte.

Florin Citu Foto: Guvernul Romaniei

Într-o conferință de presă susținută vineri la Zalău, Cîțu a spus, din nou, că PNRR nu a fost respins, așa cum a susținut PSD, iar România nu pierde acești bani - 29,2 miliarde de euro.

  • "Comisia Europeană face observaţii. Noi le răspundem. Şi aici suntem în acest moment. Avem un mesaj clar pentru cei care lucrează la PNRR, pentru funcţionarii publici – trebuie să ştiţi că nu puteţi să mergeţi în concediu până nu avem acest PNRR aprobat.
  • E responsabilitatea noastră să avem cel mai bun PNRR. De aceea trebuie să luaţi toate observaţiile Comisiei Europene şi să le trataţi cu mare, mare atenţie. Dacă cumva, din cauza unei tratări superficiale a acestor observaţii de vreun funcţionar, de la cel mai mic până la cel mai mare, şi vom aveam probleme pe PNRR, vă garantez că acele persoane pleacă acasă. Nimeni nu pleacă acasă, în concediu, până nu avem acest PNRR aprobat”, a susținut Florin Cîţu.

Planul Național de Redresare și Reziliență nu a primit aprecierea autorităților de la Bruxelles. Dimpotrivă. Comisia Europeană a transmis reprezentanților României mai multe observații extrem de critice, pe mai multe componente, de la infrastructură până la educație, potrivit unor documente obținute de HotNews.ro. Cele mai multe critici se referă la faptul că nu sunt justificate costurile, că unele sunt supraestimate, că sunt neconcordanțe între sume, că lipsesc metodologiile de calcul și că au fost furnizate informații neclare legate de proiecte.

Documentul a fost discutat joi la Bruxelles cu reprezentanții Comisiei Europene. Potrivit unor surse apropiate discuțiilor aceasta este o evaluare de etapă, experții europeni cerând detalii ca parte a procesului de evaluare și trimitere de clarificari. Procedura nu este una specială, Ministerul Investițiilor Proiectelor Europene organizând întâlniri între reprezentanții Comisiei și ai ministerelor, iar aceștia din urmă sunt responsabili cu transmiterea clarificărilor, au precizat aceleași surse.

CITEȘTE ȘI:Cristian Ghinea, la HotNews LIVE: PNRR nu a fost respins. Ar fi fost cu totul uimitor ca CE să nu aibă observații/ Avem o opoziție isterică a PSD. Cineva trebuie să fie responsabil si pentru aceste lături și rahat lansate în spațiul public