ANM a transmis un cod galben de ploi torențiale și vijelii, valabil până miercuri seară, dar și o informare meteo de averse și vijelii, valabilă până vineri seară în mare parte a teritoriului.

Ploaie si furtuna pe DN1Foto: lcv / Alamy / Alamy / Profimedia

Informarea meteo, emisă pentru intervalul miercuri, ora 12.00 - vineri, ora 23.00, anunță perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.

Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, centrul și estul teritoriului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...50 l/mp.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată și la sfârșitul săptămânii.

Potrivit codului galben, pe parcursul zilei de miercuri (9 iunie) în Oltenia, vestul și nordul Munteniei, Dobrogea, local în Transilvania, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40 l/mp.