O tânără ar fi încercat să se sinucidă, miercuri dimineață, și s-a aruncat în fața metrolui, la stația de metrou Lujerului, ea fiind salvată de către pompieri. Metrorex a anunțat că circulația metroului s-a desfășurat cu dificultate pe Magistrala 3.

Metroul din BudapestaFoto: Vadim Lerner, Dreamstime.com

UPDATE Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) spune că femeia a fost prinsă sub o garnitură de tren, între vagoanele 4 şi 5, fiind scoasă de către pompieri.

"La ora 9,07, femeia a fost extrasă de sub tren, preluată de un echipaj al SABIF şi transportată la Spitalul Universitar. La momentul extragerii, această era inconştientă, însă respira", informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

UPDATE Metrorex a anunțat că circulaţia trenurilor pe Magistrala 3 a revenit la normal, după aproximativ o oră.

Conform companiei, circulația trenurilor de metrou a fost perturbată începând cu ora 8.38 din cauza unei posibile tentative de suicid la stația de metrou Lujerului.

Pentru evitarea aglomerației pe peron, accesul călătorilor în stație a fost restricționat până la remedierea situației.

De asemenea, pentru continuarea călătoriei celor deja aflați în stație, circulația a fost reorganizată în sistem pendulă între stațiile:

  • Preciziei – Lujerului, linia 2
  • Eroilor 1 – Preciziei, linia 2

Conform procedurilor aplicabile în astfel de cazuri a fost solicitată intervenția echipajelor SMURD, iar instituțiile abilitate vor cerceta condițiile în care s-a produs incidentul, mai spune Metrorex.

Potrivit Digi 24, este vorba despre o tânără de 20 de ani care s-a aruncat în fața metroului, iar conductorul a fost cel care a sunat la 112, după ce a văzut că fata s-a aruncat în fața garniturii.