Comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, afirmă că una dintre sursele de poluare la nivelul Bucureştiului şi al celorlalte oraşe o reprezintă încălzirea rezidenţială cu sobe proiectate să funcţioneze pe lemn, dar în care sunt introduse alte materiale precum uleiuri sau pal care „sunt de o sută sau chiar de o mie de ori mai toxice decât arderea lemnului”, transmite News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Trebuie să ne uităm şi la alte tipuri de poluare pe care noi nu le-am luat în evidenţă până acum. Nu s-a vorbit niciodată de poluarea dată de aceste sobe care sunt în cartierele Bucureştiului, sobe care au fost proiectate să funcţioneze pe carburant solid, fosil, lemn şi de fapt, în ele se ard uleiuri, bucăţi de pal bucăţi de mobilă, fel şi fel de lucruri care sunt de o sută sau chiar de o mie de ori mai toxice decât arderea lemnului”, a afirmat sâmbătă Octavian Berceanu, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

”Nu e doar problema noastră, avem nişte studii, problema asta se întâmplă şi în restul Europei, doar că noi nu am conştientizat, probabil, evenimentul şi nu am vorbit despre el. În spatele blocurilor de pe principalele artere sunt case şi în aceste case există sobe în care se arde altceva decât lemn”

Conform acestuia, în Bucureşti, dar şi în celelalte oraşe ale ţării, în spatele blocurilor care mărginesc marile bulevarde sunt case în care se folosesc astfel de surse de încălzire ce constituie sursă de poluare a aerului.

„Acest fum ieşit pe coş şi ajuns între blocuri nu se mai mişcă, se cumulează pentru că nu există curenţi se aer între blocuri care să disipeze acest fum foarte gros şi iarăşi avem poluare”, a explicat Berceanu.

El a făcut referire şi la fenomenul arderilor ilegale de la marginea Capitalei, susţinând, în acest context că dacă în 2020 au fost vârfuri ale poluării care au depăşit şi de 13 ori valoarea maximă admisă, în 2021 aceste vârfuri au înregistrat valori de 2,5 ori mai mari decât limita.

În acest context, comisarul de mediu a precizat că vineri seară a fost descoperit un incendiu ilegal pentru care s-a aplicat amendă de 10.000 de lei.