Alertă de incendiu la Spitalul Călinești: 32 de pacienți, evacuați după ce a ieșit fum dintr-un aparat de aer condiționat

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 4 iunie 2021, 9:14 Actualitate | Esenţial


Spitalul de Boli Cronice Calinesti
Foto: spitaluldebolicronicecalinesti.ro
Un număr de 32 de pacienţi de la Spitalul de boli cronice din Călineşti, judeţul Argeş, au fost evacuaţi vineri dimineaţă, după ce de la un aparat de aer condiţionat de la etajul 1 al unităţii medicale a ieşit fum, transmite Agerpres.

Potrivit ISU Argeş, au fost alertate forţe de la Detaşamentele de Pompieri Piteşti, Bradu, Garda de Intervenţie Topoloveni.

''Fumegaţie la nivelul etajului 1 al Spitalului de boli cronice Călineşti - medicul de gardă a evacuat 32 de pacienţi. Nu sunt probleme. Sursa fumului ar fi un aparat de aer condiţionat'', precizează ISU Argeş.

Reprezentanţii ISU arată că sistemele de detecţie au sesizat produse ale arderii în aerul dintr-un salon al spitalului şi astfel s-a declanşat alarma de incendiu.

''Ar fi vorba de praf în contact cu rezistenţele încălzite ale aparatului respectiv'', mai spune sursa citată.

Ministerul Sănătăţii a anunțat ulterior că toţi cei 32 de pacienţi evacuaţi de la Spitalul de Boli Cronice din Călineşti, judeţul Argeş, în urma unei alerte de incendiu, au revenit în saloane, iar echipajele medicale de urgenţă s-au retras.

''Conform unei informări a Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii, a fost declanşată o alarmă de incendiu (degajare fum la o instalaţie de aer condiţionat) la Spitalul de Boli Cronice Călineşti. Au fost evacuaţi 32 de pacienţi'', precizează MS.

Potrivit sursei citate, nu sunt victime. ''Toţi pacienţii au revenit în saloane, echipajele medicale de urgenţă s-au retras'', mai arată reprezentanţii ministerului. Pacienţii au fost evacuaţi după ce la etajul 1 al unităţii medicale a ieşit fum de la un aparat de aer condiţionat.

''Nu s-a manifestat cu flacără, iar în mod progresiv au fost evacuaţi 32 de pacienţi de către personalul medical, înaintea sosirii echipajelor de intervenţie. Alarma a fost declanşată de sistemele de detecţie care au semnalat prezenţa fumului la etajul 1 al spitalului'', anunţa ISU Argeş.











Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















126 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by