Un om de afaceri din Arad şi alte patru persoane au fost trimiși în judecată de către DNA pentru o fraudă de aproximativ un milion de euro cu subvenţii europene şi naţionale acordate pentru crescătorii de animale.

Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro

Conform publicației Glasul Aradului, este vorba despre omul de afaceri Cristian Chișmorie Ioan, cu afaceri în domeniul zootehnic.

Trei din cele 5 persoane - un om de afaceri cu societăți comerciale în domeniul zootehnic și două angajate ale acestuia - au fost plasate sub control judiciar.

Cei cinci au fost trimiși în judecată sub control judiciar pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (autorat și complicitate), obținere ilegală de fonduri, în formă continuată (autorat și complicitate), infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals (autorat și instigare), comise în formă continuată.

Acuzațiile aduse de DNA

Conform procurorilor, în perioada 2016 – 2019 omul de afaceri cu firme în domeniul zootehnic, sprijinit de cele două angajate, au constituit un grup infracțional organizat care ar fi avut ca scop obținerea nelegală a unor subvenții pentru animale prin fraudarea masivă a ajutorului de minimis (2016), precum și a fondurilor europene și naționale acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A) în campaniile din anii 2017 și 2018.

Cei trei inculpați ar fi creat și folosit o schemă de fraudare în care ar fi folosit documente false emise pe numele a peste 30 de fermieri și exploatațiile zootehnice de creștere a bovinelor de rasă înregistrate pe numele acestora. Prin această schemă ar fi fost aduse din Ungaria aproape 300 de bovine de rasă (Aberdeen Angus), în condiții simulate care ar fi dat drept de obținere de subvenții pentru creșterea lor.

În realitate, animalele nu îndeplineau cerințele obligatorii de subvenționare, însă membrii grupului, beneficiind și de ajutorul celorlalți doi inculpați, ar fi creat aparența respectării cerințelor legale ale finanțării prin falsificarea certificatelor de origine și a pașapoartelor animalelor, prin falsificarea datelor de naștere/rasa animalelor în aceste documente, prin denaturarea adevărului în ceea ce privește existența taurinelor și categoria din care făceau parte animalele, spun procurorii DNA.

Aceste documente false ar fi fost prezentate instituțiilor cu atribuții de avizare, aprobare și finanțare, respectiv Direcția agricolă Arad și A.P.I.A, ceea ce ar fi determinat în final atribuirea subvențiilor. Prin aceste demersuri s-au obținut fonduri nerambursabile în valoare totală de 4.271.646 lei.

A.P.I.A. și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-au constituit părți civile în cauză.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Timiș.