Pfizer testează folosirea unui vaccin pneumococic împreună cu o a treia doză de vaccin pentru Covid-19

de DP     HotNews.ro
Marţi, 25 mai 2021, 6:52 Actualitate | Esenţial


Vaccin Pfizer - BioNTech
Foto: Facebook
Pfizer a anunţat luni că a început un studiu clinic care constă în administrarea unui vaccin pneumocic candidat împreună cu o a treia doză de vaccin Pfizer-BioNTech pentru Covid-19, la persoane cu vârste de peste 65 de ani, transmit Reuters și news.ro. Obiectivul studiului este de a înţelege dacă această combinaţie de vaccinuri este sigură şi reacţia sistemului imunitar după adăugarea unui vaccin pneumococic la vaccinul pentru Covid-19, potrivit Pfizer. Vaccinul pneumococic candidat, 20vPnC, este dezvoltat pentru protejarea adulţilor împotriva a 20 de serotipuri responsabile de majoritatea bolilor pneumococice invazive şi pneumonie.

Noul studiu va include 600 de adulţi care vor fi recrutaţi din studiul pentru vaccinul pentru Covid-19, în stadiu târziu, al celor două companii, după ce aceştia au primit a doua doză de vaccin cu cel puţin şase luni înainte de a intra în studiul de co-administrare.

S-a recomandat anterior că vaccinurile pentru Covid-19 sunt sigure pentru a fi administrare singure. Dar, pe baza experienţei cu vaccinuri non-Covid, Centrul SUA pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor a declarat că vaccinurile COVID-19 şi alte vaccinuri pot fi administrate simultan sau în aceeaşi zi.

În decembrie, Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a acceptat să evalueze cu prioritate o cerere a Pfizer de licenţă pentru administrarea vaccinului 20vPnC la adulţi cu vârste de peste 18 ani şi a stabilit o dată pentru decizie în luna iunie.

Două luni mai târziu, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a acceptat cererea companiei de autorizare a introducerii pe piaţă a 20vPnC.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5750 vizualizari

  • +8 (8 voturi)    
    "pneumocic" (Marţi, 25 mai 2021, 7:52)

    sentenced [utilizator]

    Cred ca voiati sa spuneti vaccin pneumococic.
  • -6 (16 voturi)    
    2 in 1 (Marţi, 25 mai 2021, 8:27)

    cucuveauamov [utilizator]

    vazand ca nu mai inghit oamenii galusca, se vine cu oferte ...
  • +5 (9 voturi)    
    adica.. (Marţi, 25 mai 2021, 8:28)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    . dublu-cip?
  • +7 (7 voturi)    
    În cadrul articolului (Marţi, 25 mai 2021, 8:31)

    RoyPeters [utilizator]

    scrieți în trei feluri diferite ”pneumococic”: pneumocic, pneumoccocic și, în fine, corect pneumococic. Faceți ceva...
    • -3 (7 voturi)    
      se scrie (Marţi, 25 mai 2021, 10:36)

      Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui RoyPeters

      pseudo-mucic
  • -1 (3 voturi)    
    da vaccin pt foame? (Marţi, 25 mai 2021, 11:56)

    di livio [utilizator]

    a patra doză să fie vaccin pt munizare contra foamei...o fi ceva, plătim cu oale, tigăi și ulcele
  • 0 (4 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 25 mai 2021, 12:43)

    [anonim]



Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by