Un pui de urs a fost găsit în curtea lor de proprietarii unei pensiuni din Mălini (Suceava), animalul fiind preluat apoi de ocolul silvic, anunță Romsilva pe Facebook, postarea fiind însoțită și de un clip video în care se vede cum pădurarii hrănesc puiul de urs cu biberonul.

Pui de urs orfanFoto: captura facebook

”Puiul de urs de numai trei luni a fost găsit de proprietarii unei pensiuni din Mălini în curtea lor și au chemat în ajutor colegii noștri de la Ocolul Silvic Mălini. Aceștia au cercetat zona în căutarea ursoaicei, dar cum nu existau semne că ar fi în zonă, au preluat puiul de urs și l-au transportat la sediul ocolului”, spune Romsilva.

Pădurarii au anunțat Garda de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului.

”Între timp ei hrănesc și au grijă de puiul de urs, care cel mai probabil va fi preluat în zilele următoare de Centrul pentru Reabilitarea Urșilor Orfani din județul Harghita, singurul centru de acest fel din Europa, de unde, ulterior, va fi reintrodus în mediul său natural”, mai spune sursa citată.