Peste 11 milioane de măşti achiziționate pentru persoanele defavorizate nu au fost distribuite / Tătaru: Era responsabilitatea autorităților locale

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 18 mai 2021, 13:43 Actualitate | Esenţial


Masti de protectie
Foto: freepik.com
Peste 11 milioane de măşti de protecţie cumpărate de statul român pentru persoanele defevorizate, în baza unei OUG din starea de urgenţă, au rămas nedistribuite, potrivit News.ro.

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru afirmă că a aflat de această situaţie abia acum trei săptămâni, iar OUG va fi modificată astfel încât măştile să fie distribuite şi pe durata stării de alertă și că era responsabilitatea autorităţilor locale să le împartă celor în drept.

Nelu Tătaru a fost întrebat, marţi, despre cele peste 11 milioane de măşti care ar fi trebuit să ajungă la persoanele defavorizate şi nu au fost împărţite.

”A fost pe perioada stării de urgenţă pentru a se putea procura aceste măşti. A fost o perioadă în care firmele participante la licitaţie s-au contestat, încât au trecut aproape trei luni de zile”, a declarat Nelu Tătaru.

Tătaru afirmă că a aflat despre aceste măşti care stau nefolosite în urmă cu trei săptămâni, când un secretar de stat a propus modificarea OUG, pentru ca măştile să fie distribuite şi pe durata stării de alertă.

”Ministerul a transmis către DSP-uri numărul de măşti solicitat de autorităţile locale.

Aceste măşti au ajuns la autorităţile locale, ele sunt cele care le livrau către persoanele defavorizate (...) Nu am informaţii că au fost solicitate prea multe măşti. Ministerul a făcut achiziţia pe numărul de măşti care a fost solicitat. Noi le-am dat către autorităţile locale”, a mai declarat Tătaru.

Acesta a anunţat că va exista un amendament, astfel încât măştile să fie distribuite şi pe perioada stării de alertă.

”Nu vreau să spun că ar fi cineva responsabil, va fi responsabil dacă aceste măşti nu vor ajunge la persoanele defavorizate în perioada următoare (...) Cred că autoritatea locală poate da acest răspuns de ce nu au ajuns la persoanele defavorizate”, a mai declarat Tătaru.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1554 vizualizari

  • +5 (7 voturi)    
    alt smen (Marţi, 18 mai 2021, 13:47)

    yyyxxx1981 [utilizator]

    de tip Unifarm? Cate a mai invartit dl Tataru? Cati bani s-au platit pe aceste masti si in buzunarul cui au ajuns?
    • +1 (3 voturi)    
      pret (Marţi, 18 mai 2021, 14:40)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui yyyxxx1981

      Sper ca s-au cumparat la cel mai bun pret ( ptr. vanzator), ca doar banii nu-i dau guvernantii din buzunarul lor.
    • 0 (0 voturi)    
      s-a dat sarcina de partid!!! (Marţi, 18 mai 2021, 22:33)

      florian3619 [utilizator] i-a raspuns lui yyyxxx1981

      de catreTataru si Arahat; dar autoritatile locale le-au preluat doar ca repartitie - fara sursa de finantare; chit ca li s-au adus gratis cu Pomperii. Fabricantul este Romaram (uzina din MM cu achizitorii Unifarm + DSU) si pretul + 3 E, la calitate chinezarie +/- degradare prin ambalare si stocare neconforma! Ele s-au uzat fizic si "tehnic" nu moral precum impricinatii!!
  • +2 (4 voturi)    
    Pai da (Marţi, 18 mai 2021, 13:56)

    beeeeeenar [utilizator]

    Ca persoanele defavorizate nu trebuie ajutate decat dak e stare de razboi.
    Dak nu, poa sa cumpere de la farmacie. Si la Husi si peste tot
  • +1 (3 voturi)    
    Mastile NU au fost impartite de ministrul PNL (Marţi, 18 mai 2021, 15:06)

    Gryphus [utilizator]

    timp de 1 an, tot anul 2020 PNL a condus ministerul Sanatatii si a cumparat aceste masti dar nu s-a interesat sa le si distribuie


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by