Fostul președinte PSD Liviu Dragnea, acum încarcerat la penitenciarul Rahova în dosarul angajărilor fictive de la DGASP, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție în dosarul vizitei din SUA, la învestirea lui Donald Trump.

Liviu Dragnea si Donald TrumpFoto: Facebook - Liviu Dragnea

Liviu Dragnea, la data faptelor președinte al Camerei Deputaților și președinte PSD, este acuzat de trafic de influență (două fapte) și folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Anunțul DNA vine în condițiile în care, miercuri, fostul lider PSD va încerca să îi convingă pe magistrații Tribunalului București să îl elibereze condiționat, după ce prima instanță i-a respins cererea. Tribunalul București va judeca contestația la decizia din 27 aprilie a Judecătoriei Sectorului 5, care i-a respins ca neîntemeiată cererea de eliberare condiționată.

În judecată au mai fost trimiși de către DNA fostul consilier parlamentar Gheorghe Dimitrescu, acuzat de cumpărare de influență, dar și trei oameni de afaceri.

Ce spun procurorii:

În perioada ianuarie 2017 - mai 2017, Liviu Dragnea ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, pentru el și pentru partid:

  • asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a președintelui SUA, din perioada 17 - 21 ianuarie 2017, desfășurate la Washington D.C (S.U.A), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obținut prin intermediul unui om politic și de afaceri american, vicepreședinte al Comitetului Prezidențial de Inaugurare,
  • asigurarea, cu ajutorul celorlalți doi oameni de afaceri, a unor servicii de lobby și consultanță politică în valoare de 30.000 USD, în favoarea partidului din care făcea parte. Banii respectivi ar fi fost plătiți, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice și conturi bancare în Cipru, (controlată de omul de afaceri român cu ajutorul celorlalți doi oameni de afaceri).

De asemenea, Dragnea ar mai fi acceptat de la același om de afaceri promisiunea unor foloase nepatrimoniale necuvenite constând în participarea, în perioada mai - iunie 2017, la două întâlniri (în final neconcretizate) cu înalți oficiali din SUA.

În acest context, el ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, influența reală pe care o avea față de prim-ministrul și alți membri ai Guvernului României, promițându-i că îi va determina pe aceștia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar și al intelligence, pe care respectivul le avea în România.

  • În perioada mai - octombrie 2017, Dragnea și-ar fi folosit autoritatea și influența ce decurg din calitatea de președinte al unui partid politic față de Gheorghe Dimitrescu, precum și față de alte două persoane, în scopul de a obține, în aceeași perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 USD (din care 45.000 de euro ar fi fost achitați de inculpatul Dimitrescu Gheorghe). Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea și perfectarea unor vizite ale lui Dragnea Nicolae-Liviu cu înalți oficiali americani.
  • În schimbul foloaselor primite de la Gheorghe Dimitrescu, în perioada iunie - iulie 2017, Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia, influența reală pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promițând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe primul în funcția de consul general al României la Bonn, lucru care s-a și întâmplat.

În acest dosar au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri imobile ale fostului lider PSD, mai spune DNA.

La momentul vizitei sale în SUA, în ianuarie 2017, Liviu Dragnea a postat pe pagina sa de Facebook câteva fotografii de la un eveniment pe care îl descria drept "cină în format restrâns", la care a participat împreună cu premierul Sorin Grindeanu și unde s-a aflat și Donald Trump. Dragnea spunea că a avut "un dialog cald și deschis" cu Trump, căruia i-a transmis "dorința nostra de a duce parteneriatul strategic" româno-american la un alt nivel, iar președintele ales i-ar fi răspuns că "vom face ca acest lucru să se întâmple. România este importantă pentru noi".

Cine este Gheorghe Dimitrescu

Gheorghe Dimitrescu a fost numit consul general al României la Bonn în decembrie 2017. Atunci, el era consilier parlamentar al lui Florin Iordache.

În ianuarie 2021, Guvernul a decis rechemarea lui Gheorghe Dimitrescu din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Bonn, la o zi după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că fostul Liviu Dragnea este urmărit penal într-un nou dosar, în care este acuzat de trafic de influenţă şi de folosire a influenţei sau autorităţii în legătură cu prezenţa sa la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump de la începutul anului 2017, iar în dosar apărea și numele lui Dimitrescu.

Potrivit declarației de avere de momentul numirii sale, el deținea un imobil la Cannes, două în București și un teren în Snagov. În declarație el spunea că a acordat un împrumut de 500.000 de euro, fără a preciza cui și că are la o banca un depozit de 318.000 lei.

Gheorghe Dimitrescu a fost consul la Strasbourg și consul general la New York. Numele sau a apărut anul trecut pe o lista publicată de site-ul stiripesurse.ro cu cei ajunși diplomați în MAE fără a da concurs sau plecați la posturi în străînătate fără concurs.

Despre el, stiripesurse.ro menționa următoarele: “Gheorghe Dimitrescu, consul la Strasbourg (afaceri economice și comerciale) cum scrie pe site, titulatura care nu există în MAE, fost consul general New York, fără concurs, cu trecut PSD și MAPN (fost doctor militar)”

Flux24 a scris în noiembrie 2017 că Dimitrescu a fost consul la New York în perioada guvernării Năstase și că în 2003 a făcut oficiile în calitate de consul la căsătoria Elenei Udrea cu Dorin Cocoș.

Numele Gheorghe Dimitrescu apare și într-un material HotNews.ro din noiembrie 2017 în care se arată că PSD plătește 100.000 de dolari unei firme de lobby pentru a-i aranja lui Liviu Dragnea "cât mai curând posibil" întâlniri la vârful administrației americane. În documentul dat publicității de Departamentul Justiției la data de 24 octombrie 2017, consultat de HotNews.ro, apare numele Gheorghe Dimitrescu la rubrica persoanei de legătură între PSD și lobbyistii americani.