Dacă trendul descrescător pentru rata de infectare va continua, marți va avea loc o ședință a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență pentru revenirea tuturor elevilor din Capitală în format fizic, a declarat prefectul Alin Stoica.

Elevi revenind la cursuri la Scoala 190 din BucurestiFoto: Agerpres

”Dacă rămâne trendul descendent pentru rata de infectare, atunci vom avea mâine ședința CMBSU, în condițiile în care astăzi (luni) va fi modificat ordinul comun al ministerelor Educației și Sănătății”, a spus Alin Stoica.

”Intrarea în vigoare ar putea fi cel mai devreme miercuri”, a adăugat prefectul de București despre decizia de revenire a tuturor elevilor în bănci.

Rata de infectare în București a scăzut luni, pentru prima dată, sub 1 la mia de locuitori, și a ajuns 0.94, conform datelor publicate de Direcția de Sănătate Publică.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru HotNews.ro că, cel mai devreme, toți elevii din Capitală s-ar putea întoarce fizic la școală începând de miercuri.

Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății care prevedea că localitățile unde școala începe complet în format fizic se stabilesc doar în ziua de vineri, în baza incidenței COVID sub 1 la mie, va fi modificat luni. Astfel, ordinul va fi modificat la art 2, alin. 3, în sensul în care referința să fie considerată ziua în care rata de infectare se modifică în raport cu pragul de 1 la mie.

Câmpeanu a precizat pentru HotNews.ro că ordinul va fi emis luni și că, cel mai probabil, ar urma să fie publicat în Monitorul Oficial în cursul serii. Apoi, DSP și ISMB trebuie să aprobe acest ordin, iar prefectul Capitalei să convoace Comitetul pentru Situații de Urgență București, pentru a emite decizia privind întoarcerea la școală a tuturor elevilor.