Judecătoarea Adriana Stoicescu, fost preşedinte al Tribunalului Timiş, îi cere ministrului Justiţiei, Stelian Ion, să plece de la conducerea instituţiei. "Plecaţi acasă, domnule Stelian Ion, pseudoministrul injustiţiei! Judecătorii nu sunt preşul dumneavoastră!", a scris Stoicescu, pe pagina sa de Facebook.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Cu riscul de a-mi petrece restul carierei de magistrat în cercetări disciplinare, cu riscul de a fi sancționată, îmi asum! Plecați acasă, dl Stelian Ion, pseudoministrul injustiției! Judecătorii nu sunt preșul dvs! Să va fie rușine, dar nu cred că știți ce înseamnă asta! Nimeni nu a amenințat public un președinte de curte. Și v-ați gândit că e timpul, nu? Aveți în sânge secretarul de partid care își cheamă “slugile” la raport, nu? Orice minut cu dvs în fruntea justiției este un pas spre dezastru! Plecați!", este mesajul postat pe Facebook de către judecătoarea Adriana Stoicescu.

Reacția acesteia vine în contextul în care ministrul Justiției i-a transmis președintelui Curții de Apel Timișoara, Mircea Crețu, că riscă amendă sau închisoare dacă emite acte administrative privind anumite drepturi salariale, scrie clujust.ro.

  • ”După cum vă informam prin nota de fundamentare nr. 2/23682/11.03.2021 prin care a fost stabilită repartizarea bugetului de stat pe anul 2021 al Ministerului Justiţiei către ordonatorii secundari şi tertiari directi, prin Legea bugetului de stat pe anul 2021, nr.15/ 2021 nu au fost asigurate fonduri pentru plata drepturilor salariale restante stabilite prin hotărări judecătoreşti, acte administrative, respectiv OUG nr.3/2019.
  • Emiterea unor acte administrative prin care se stabilesc drepturi salariale care exced prevederilor legale mai sus-mentionate, presupune angajarea unor cheltuieli peste limita creditelor de angajament aprobate prin buget, ori, potrivit abn.2 şi 3 ale art.4 din Legea nr.500/ 2002 privind finantele publice, cu modificările şi completărite ulterioare.
  • “(2) Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, sub forma creditelor de angajament şi creditelor bugetare, in cadrul cărora se angajează, se ordonantează şi se efectuează plăti, reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite.
  • (3) Angajarea cheltuielilor din bugetele prevăzute la ort. 1 alin. (2) se face numai in limita creditelor de angajament şi in scopurile pentru care au fost aprobate.”
  • De asemenea, trebuie avute in vedere şi prevederile art.71 din Legea nr.500/ 2002 privind finantele publice, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte că “Nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) şi (3) constituie infractiune şi se pedepseşte cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”, se arată în adresa ministrului.

Adresa a fost făcută publică de Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial.

Președintele Curții de Apel Timișoara: Mi se pare flatant să fiu apărat de “opresiunea” ministrului Justiției, dar nu este cazul

Președintele Curții de Apel Timișoara, judecătorul Mircea Crețu, a transmis, pentru Impact Press, că le mulțumește tuturor celor care au sărit în apărarea să, însă îi asigură că nu există niciun conflict cu ministrul Justiției și nici nu se simte amenințat.

  • “Mie mi se pare flatant să fiu aparat de mai multe persoane față de ministrului Justiției, care, în realitate, nu m-a avertizat, niciodată, și, cu atât mai puțin, m-ar fi amenințat.
  • Relația Curții de Apel Timișoara cu Ministerul Justiției, cu CSM, cu toate instituțiile din sistemul judiciar se bazează pe bună-credință și respect reciproc, pe folosirea dialogului sub formă de politețe instituțională.
  • În opinia mea, a menționa limitele de pedeapsă ale unei infracțiuni, nu înseamnă, nici pe departe, lansarea vreunei amenințări. Pretinsa amenințare a ministrului Justiției a fost anunțată tendențios și cu rea-credință de un grefier al Tribunalului Timiș, care este lider de sindicat. Și-a motivat eșecul majorării salariilor grefierilor cu 45 la sută, cum a cerut la protestul din iarnă, însă ar fi trebuit să știe că o asemenea majorare este ilegală, în condițiile în care Legea 153/2017 privind salarizarea unitară, la articolul 45, prevede posibilitatea acordării unui spor maxim de 30 la sută”, a spus judecătorul Mircea Crețu.