Aproape 700.000 de doze de vaccin Pfizer sosesc luni în ţară / România a primit până acum peste 5,8 milioane de doze de vaccin produs de Pfizer BioNTech

de DP     HotNews.ro
Luni, 10 mai 2021, 7:11 Actualitate | Esenţial


Transa Pfizer 10 mai
Foto: CNCAV
O nouă tranşă de vaccin produs de compania Pfizer BioNTech soseşte, luni, în ţară şi va fi distribuită pentru continuarea procesului de vaccinare. Este vorba despre aproape 700.000 de doze, în condiţiile în care România a primit până în prezent peste 5,8 milioane de doze de la Pfizer, scrie news.ro. Potrivit CNCAV, noua tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech constă în 697.320 doze. Vaccinurile ajung, luni, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara, iar o parte din tranşa aferentă Centrului Regional Timişoara va sosi pe cale terestră.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

- Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 42.120 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Braşov: 81.900 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 93.600 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 93.600 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 81.900 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 152.100 doze;

- Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 152.100 doze.

Până în prezent, România a recepţionat 5.820.029 doze de vaccin produs de compania Pfizer, iar 4.735.407 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2600 vizualizari

  • +3 (9 voturi)    
    Vaccinuri avem, amatori nu prea (Luni, 10 mai 2021, 7:28)

    Jan_Darm [utilizator]

    S-a ajuns la situatia previzibila in care avem vaccinuri dar nu mai gasim amatori sa le faca, pe urma Sputnikii vor urla pe strazi ca vor libertate
    • +2 (2 voturi)    
      700.000 doze abia ajung pe 1 saptamana (Luni, 10 mai 2021, 8:21)

      bcsb [utilizator] i-a raspuns lui Jan_Darm

      la ~90.000 consum doze de pfizer / zi, fa un calcul...abia ajung pe 7 zile.
      • +2 (2 voturi)    
        Livrarile sunt saptamanale (Luni, 10 mai 2021, 9:29)

        sile_v [utilizator] i-a raspuns lui bcsb

        Deci e absolut ok cu 700.000 de doze Pfizer pe saptamana. Daca mai punem si cam ce primim de la Moderna, inseamna ca putem vaccina cam 1.5 milioane de oameni lunar cu ambele doze.

        Chiar nu mai e problema cu lipsa vaccinului. Toate centrele din tara sunt deschise si fara liste de programare, te poti vaccina in orice oras/orasel in maxim 3 zile,

        Foarte posibil, se vor organiza caravane pentru mediul rural, caci nu vad alta cale.

        Acum problema e doar sa vrem. Daca am tine ritmul asta inca cele 4 luni de primavara/vara am ajunge la imunitatea de grup inainte de perioada rece din 2021, cand vom avea valul 4 al pandemiei.
    • 0 (6 voturi)    
      Până acum a fost echilibru. (Luni, 10 mai 2021, 8:56)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Jan_Darm

      Au triumfat puțin antivacciniștii, nefiind suficient vaccin au fost lăsați să-și facă polologhia, dar de acum, fiind posibilități, rămân în minoritate și tot mai puțini. Mulți antivacciniști sau vaccinat și au văzut că tot ce susțineau unii prin oficine tv dușmănoase gen românia tv, antena 3 cu AUR și Șoșoaca, sunt palavre de mahala sordidă. Nimeni dintre cei vaccinați în ultimul timp nu a avut probleme medicale care să necesite o intervenție medicală.
  • +2 (4 voturi)    
    Romanii se vaccineaza dar cu o conditie (Luni, 10 mai 2021, 8:05)

    O_Tannenbaum [utilizator]

    Cu conditia sa-i ataci la drumul mare cu vaccinul. Adica sa le oferi vaccinul mură-n gură.

    Ar ajuta enorm daca li s-ar oferi si cite un mic si o bere. S-ar vaccina unii si-n picior.

    Dar daca nu era Romania in UE mai pupa acele vaccinuri? Just asching.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by